Răspunderea șefului de stat: concept și Administra forme

tataru-georgiyТataru Gheorghi — avocat, doctorand la Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Răspunderea şefului de stat: concept şi forme. Articolul cuprinde o serie de reflecții asupra instituției răspunderii șefului de statul fiind identificate formele răspunderii şi temeiurile acestora. În concret, autorul atrage atenția asupra formelor de răspundere a Președintelui Republicii Moldova, reglementate de legislația în vigoare, precum și la faptele pentru care acestea pot interveni. În consecință, conchide că Președintele Republicii Moldova este pasibil de următoarele forme de răspundere juridică: constituțională penală, contravențională și civilă.

Ответственность Главы государства: понятие и формы. В данной статье исследована проблема ответственности главы государства, конкретные ее формы и основания. В частности, автор обращает внимание на формы ответственности президента Республики Молдова предусмотренные законодательством, а также деяния за которых они могут применятся. Следовательно, делается вывод о том, что президент Республики Молдовы может быть привлечен к следующим форм юридической ответственности: уголовной, конституционной, административной и гражданской ответственности.

Responsibility of the Head of State: concept and forms. Article includes some reflections on the institution Head of State liability being elucidated forms and the grounds on which may occur. The author draws attention to the forms of liability Moldovan President governed by the law in force, and on the facts for which they can intervene. Consequently concludes about the forms of legal liability which is liable Moldovan President: criminal liability constitutional liability, contravention liability and civil liability.


Introducere. În general, Preşedintele republicii ca şef al statului ocupă un loc important în mecanismul interacţiunii dintre ramurile puterii, o importantă obligaţie a căruia constă în asigurarea funcţionării autorităţilor statului. În acest sens, doctrina operează cu conceptul de „funcţia de mediere” a şefului de stat, care presupune că „Preşedintele nu este un „magistrat suprem”, ci… „o simplă magistratură de influenţă”, un factor al „bunelor oficii”, iar atunci cînd se impune, el este un „factor reglator” în mecanismul statal, precum şi în raporturile dintre stat şi societate” [9, p. 334]. În acest scop, Preşedintele veghează echidistant la buna funcţionare a autorităţilor publice, înlesnind, totodată, colaborarea autorităţilor publice, aplanînd sau prevenind relaţiile tensionate dintre acestea ori dintre ele şi societate [1, p. 325].

Din perspectiva exercitării unei asemenea funcţii, şeful statului are un rol important în sistemul general al „frînelor şi contrabalanţelor” [27, p. 115]. Cu toate acestea, este important a şti ce fel de pîrghii au alte autorităţi ale statului prin care ar putea influenţa şi echilibra puterea şefului de stat. Răspunsul în cazul dat priveşte nemijlocit instituţia răspunderii şefului de stat, văzută ca un mijloc eficient de contrabalansare a puterii acestuia [27, p. 116].

Scopul prezentului studiu rezidă în abordarea teoretică a instituţiei răspunderii şefului de stat, în baza doctrinei şi a legislaţiei în vigoare, în vederea conturării conţinutului acesteia şi a formelor concrete de manifestare.

Rezultate obţinute şi discuţii. În ultimul timp, tot mai mult se susține că fenomenul răspunderii juridice a şefului de stat reprezintă cea mai credibilă probă a unui regim democratic. Sub acest aspect, în statele cu regim politico-juridic autoritar instituţia în cauză fie lipseşte, fie are un caracter fictiv [27, p. 115]. În acest sens, doctrina de drept constituţional şi constituţiile statelor moderne au stabilit două mari soluţii [11, p. 325-326]:
— în formele de guvernămînt monarhice, şeful statului este „iresponsabil” pentru actele pe care le-ar îndeplini în această calitate. Responsabilitatea în acest caz revine miniştrilor sau primului-ministru care au atribuţia de a contrasemna actele monarhului. Această exonerare de răspundere are la bază principiul potrivit căruia „regele nu poate face nimic rău”. Aşadar, în statele monarhice, nu se recunoaşte răspunderea şefului de stat, întrucît personalitatea monarhului se consideră inviolabilă, iar puterea acestuia este concepută ca avînd provenienţă divină. Dispoziţii corespunzătoare se conţin practic în constituţiile majorităţii statelor monarhice. Bunăoară, art. 13 din Constituţia Regatului Danemarcii [18] stabilește: „Regele este liber de răspundere, persoana lui este sacră. Miniştrii sunt responsabili de actul guvernării, responsabilitatea lor fiind reglementată de lege”.
— în formele de guvernămînt republicane, se consideră că răspunderea trebuie să existe, deoarece şeful statului nu poate fi în afara răspunderii politice a guvernanţilor [16, p. 247]. Astfel, şefului statului îi revine o responsabilitate directă pentru modul în care îşi exercită mandatul.

Din perspectiva dată se poate susţine că în statele contemporane democratice, răspunderea şefului de stat este un element important al mecanismului de separare a ramurilor puterii în stat [25, p. 54], a sistemului contemporan de frîne şi contrabalanţe ca fundamente ale statului de drept. În acelaşi timp însă, este important ca limitele şi mecanismul răspunderii şefului de stat să corespundă cerinţelor generale ale răspunderii juridice, să garanteze stabilitatea şi continuitatea puterii de stat în general şi a puterii şefului de stat în special, să contribuie la depăşirea crizelor constituţionale ale puterii, să fie orientată spre reglarea paşnică şi corectă a eventualelor conflicte politico-statale.

Vorbind nemijlocit despre instituţia răspunderii Preşedintelui Republicii Moldova, ne vom reţine atenţia iniţial la cadrul juridic care o reglementează. Astfel, principalele reglementări în materie sunt concentrate în Legea Supremă a statului, care stipulează în acest sens următoarele [5]:

Art. 89. Demiterea. „(1) În cazul săvîrşirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi. (2) Propunerea de demitere poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce neîntîrziat la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului şi Curţii Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.”

Art. 92. Răspunderea Preşedintelui interimar. „Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova săvîrşeşte fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, se aplică articolul 89 alineatul (1) şi articolul 91.”

În termeni universali, procedura demiterii şefului de stat mai este numită şi „impeachment”, termenul fiind preluat din engleză, în traducere semnificînd „punerea sub acuzare” sau „aducerea în faţa tribunalului”. În limbajul juridic universal prin termenul dat este denumită procedura utilizată de legiuitor pentru a elimina un mare demnitar de stat, fiind considerată similară moțiunii de cenzură prin care se demite întreg Guvernul. În forma sa clasică, „impeachment-ul” reglementează înaintarea acuzării şi recunoaşterea vinovăţiei demnitarului public de către Parlament, ultimul acţionînd aici în calitate de instanţă judecătorească [22].

În baza reglementărilor constituţionale în materie, putem identifica două momente importante ale răspunderii Preşedintelui republicii: formele acesteia şi faptele pentru care răspunderea poate interveni.

Referitor la formele răspunderii şefului de stat reglementate de Constituţie, în literatura de specialitate pot fi atestate păreri diferite. Bunăoară, unii cercetători moldoveni susţin că Legea Supremă se referă la două forme de răspundere [6, p. 326; 22]: penală (cea care intervine pentru comiterea de infracţiuni) şi civilă (care intervine pentru încălcarea Constituţiei).

La rîndul lor, cercetătorii români opinează că răspunderea şefului de stat (reglementată de Constituţie) este una de natură politică şi cuprinde, practic, două faze distincte [10, p. 472]: răspunderea politică propriu-zisă, pe care şeful statului şi-o asumă (în condiţiile art. 95 alin. (1) din Constituţia României [7]) faţă de Camera Deputaţilor şi Senat şi o răspundere faţă de popor, concretizată în referendumul organizat pentru demiterea Preşedintelui. O altă formă de răspundere a Preşedintelui este cea penală, care de asemenea este iniţiată de către Parlament (Camera Deputaţilor şi Senat), prin punerea sub acuzare pentru înaltă trădare, şi finisată deja de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (art. 96 din Constituţia României).

O altă poziţie poate fi atestată la cercetătorul B. Slipenski, în viziunea căruia şeful statului în baza Constituţiei este pasibil de următoarele forme de răspundere [21, p. 29]: constituţională şi penală.

Argumentele în acest sens pornesc logic de la natura faptelor comise de către şeful de stat. Astfel, în cazul răspunderii penale, este indicată concret survenirea răspunderii pentru comiterea unei infracţiuni. Prezintă importanţă, în acest context faptul că spre deosebire de legislaţia altor state (România, Federaţia Rusă etc.), Preşedintele Republicii Moldova răspunde penal pentru comiterea oricărei infracţiuni (nu doar pentru trădarea de patrie) prevăzute de legea penală. În schimb, legiuitorul nostru nu reglementează dezvoltat modul de aplicare (procedura) a acestei forme de răspundere (cu excepţia instanţei competente – Curtea Supremă de Justiţie), un rol deosebit la elucidarea acestui aspect revenindu-i doctrinei juridice.

În încercarea de a exemplifica situaţia în care poate interveni răspunderea penală a şefului de stat, pot fi invocate obligaţiile funcţionale ale acestuia reglementate de Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică [13] (Preşedintele Republicii Moldova exercitînd de asemenea o funcţie de demnitate publică, conform Anexei nr. 1 a acestei legi), potrivit căreia:
„(1) Demnitarul este obligat să prezinte, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi proprietate. (2) Demnitarul este obligat să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese.”

Pornind de la obligaţiile demnitarului enunţate, este clar că sefului statului i se impune să-şi declare toate veniturile obţinute prin completarea şi comunicarea, în condiţiile legii, la primirea mandatului, anual, pe parcursul acestuia, şi la încetarea lui, a declaraţiei de avere şi de interese [19, p. 210]. Mai mult, completarea şi actualizarea periodică a declaraţiilor de avere şi de interese trebuie să se facă de Preşedinte cu buna-credinţă, astfel încît cele declarate să corespundă situaţiei reale a veniturilor obţinute şi, după caz, a intereselor sale, în caz contrar putîndu-se angaja faţă de acesta răspunderea penală [19, p. 210].

Potrivit legislaţiei României (Legea nr.176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, art. 28 [14]), fapta Preşedintelui României care cu intenţie, depune declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului este o infracţiune de fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din noul Cod penal al României din 2009 [4]), pedeapsa pentru această faptă fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

Sub aspect comparativ, Codul penal al Republicii Moldova (în art. 3521) stabileşte pentru infracţiunea de fals în declaraţii o pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani [3].

O altă obligaţie a demnitarului – Preşedinte al Republicii, este respectarea regimului juridic al conflictului de interese, moment confirmat şi în Legea cu privire la conflictul de interese [12], în care Preşedintele Republicii Moldova este recunoscut ca subiect al declarării intereselor personale (art. 3) şi, respectiv, este obligat să anunţe Comisia Naţională de Integritate despre conflictele de interese în care se află (art. 9 alin. (2) din Lege). În acelaşi timp, Legea expres prevede că subiecţii care cad sub incidenţa sa nu au dreptul (art. 5 alin. (3)):
a) să utilizeze sau să admită utilizarea informaţiei de serviciu sau a oricărei alte informaţii legate de activitatea lor în interese personale;
b) să facă uz de serviciu pentru obţinerea unui beneficiu neprevăzut de lege …;
c) să folosească, direct sau indirect, orice bun proprietate publică în interese personale;
d) să facă uz de avantajele funcţiei oficiale sau ale statutului deţinute anterior.
În context, cercetătorii susţin că în pofida faptului că legile citate sunt importante pentru conturarea cercului de obligaţii ce fac parte din statutul juridic al Preşedintelui Republicii Moldova, cu regret, legiuitorul evită a specifica consecinţele neonorării acestora de către şeful statului, ceea ce şi creează confuzii şi neclarităţi în materia răspunderii juridice a acestuia [21, p. 30].

În viziunea noastră, o anumită lumină asupra problemei în cauză este dată de art. 251 din Legea cu privire la conflictul de interese, în care este prevăzută răspunderea pentru încălcarea prevederilor acesteia. Selectiv, vom cita următoarele:
„(3) Fapta persoanei în privinţa căreia s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru încetarea mandatului, (…).

(6) Nedepunerea declaraţiei de interese personale de către subiectul declarării în termenele stabilite la art. 14 din prezenta lege constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 3302 din Codul contravenţional. (7) Indicarea intenţionată în declaraţia de interese personale a datelor inexacte sau incomplete constituie infracţiune şi se sancţionează conform art. 3521 din Codul penal. (8) Fapta persoanei în privinţa căreia s-a constatat că a obţinut beneficii materiale pentru emiterea/adoptarea unui act administrativ sau pentru încheierea unui act juridic constituie infracţiune şi se sancţionează conform Codului penal.”

Din aceste dispoziţii, se poate trage concluzia că Preşedintele Republicii Moldova este pasibil atît de răspundere penală, cît şi contravenţională.
De asemenea, momente importante se conţin şi în art. 23 din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, în care este stipulat:
„(1) Demnitarul îşi exercită mandatul cu bună-credinţă. În cazul încălcării acestei prevederi, demnitarul poartă răspundere personală. (2) Încălcările comise în exerciţiul mandatului atrag răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală în condiţiile legii. (3) Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către persoana cu funcţie de demnitate publică a obligaţiilor, prerogativelor şi competenţelor sale, indiferent de prezenţa culpei, poate atrage după sine revocarea sau eliberarea din funcţie …”

Referitor la formele concrete de răspundere, menţionăm că cea disciplinară este imposibilă în cazul şefului de stat, deoarece este o autoritate unipersonală şi nu există organe ierarhic superioare, competente să o aplice. Valabile rămîn a fi în acest sens celelalte forme de răspundere juridică: penală, contravenţională şi civilă.

O idee similară poate fi atestată şi în literatura românească. În acest sens, P. Manta susţine că în ce priveşte răspunderea juridică, aceasta are două direcţii după cum faptele au sau nu legătură cu funcţia de Preşedinte. În situaţia în care faptele ilicite (de natură patrimonială, contravenţională sau penală) n-au legătură cu funcţia pe care o exercită Preşedintele, el va putea fi sancţionat ca orice cetăţean, potrivit principiilor dreptului comun, în funcţie de caracterul şi gravitatea faptei comise. Astfel, nimic nu opreşte ca Preşedintele să răspundă, de exemplu contravenţional şi patrimonial dacă într-o deplasare particulară a provocat un accident prin încălcarea regulilor de circulaţie. Cînd însă, încălcarea legii are în vedere fapte care au legătură cu exercitarea funcţiei, atunci problema răspunderii se pune în alţi termeni (respectiv suspendarea şi demiterea din funcţie) [15, p. 18].

Mai mult, în viziunea noastră, în acest caz intervine, în principal, o formă distinctă de răspundere juridică – răspunderea constituţională. Acest moment poate fi dedus din art. 89 alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova, care expres prevede survenirea răspunderii pentru „săvîrşirea unor fapte prin care se încalcă prevederile Constituţiei” (relevante în cazul nostru fiind asemenea fapte prin care se încalcă jurămîntul depus la investire de către Preşedinte, fie regimul incompatibilităţilor etc.).

Destul de relevant în acest context este I. Muruianu [17, p. 282], în opinia căruia dispoziţiile constituţionale din art. 89, denotă natura juridico-constituţională a răspunderii, care este confirmată şi de procedura aplicării stabilită în alin. (2) al aceluiaşi articol:
„Propunerea de demitere poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce neîntîrziat la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului şi Curţii Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.”
Deci, instanţele responsabile în acest caz de aplicarea răspunderii constituţionale faţă de şeful de stat sunt Parlamentul şi Curtea Constituţională (care printr-un aviz se pronunţă asupra circumstanţelor ce justifică demiterea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova – art. 63 lit. c) din Codul jurisdicţiei constituţionale [2]).

În literatura de specialitate, drept temei pentru survenirea răspunderii constituţionale a şefului statului este recunoscută a fi şi neîndeplinirea obligaţiilor constituţionale sau abuzul de drepturile constituţionale (denumite şi delicte constituţionale [26, p. 12-19; 24, p. 260; 23, p. 58-69]). Drept ilegală în acest caz se consideră, de exemplu, înaintarea în Parlament de trei ori consecutiv a uneia şi aceleiaşi candidaturi la funcţia de prim-ministru al Guvernului. Prin esenţă, neîncălcînd norma constituţională concretă, şeful statului face abuz de dreptul său constituţional (consacrat în alin. (1) al art. 98 din Constituţie), deoarece conştient admite survenirea consecinţelor nefavorabile – criza constituţională [17, p. 283; 8, p. 7-8].

Desigur, la o primă vedere pare a fi dificilă calificarea faptelor comise de Preşedinte ca fiind delicte constituţionale, mai ales că şi doctrina noastră juridică lasă mult de dorit în acest sens, teoria răspunderii constituţionale fiind foarte puţin dezvoltată în arealul nostru ştiinţific.
În acest sens, unii cercetători susţin că neîndeplinirea obligaţiilor constituţionale sau abuzul de drepturile constituţionale, într-un şir de cazuri poate fi elucidat doar prin înţelegerea sistemică a normelor şi principiilor constituţionale [8, p. 8]. Alţi doctrinari (pe care îi susţinem), sunt de părerea că ar fi oportun totuşi ca legiuitorul să precizeze cercul faptelor calificate ca încălcări ale Constituţiei ce pot fi comise de şeful statului, pentru ca astfel să fie consolidat statutul juridic al funcţiei de Preşedinte al Republicii şi a se evita arbitrariul în cazul atragerii la răspundere a acestuia [21, p. 32].

Una din trăsăturile importante ale răspunderii constituţionale a şefului de stat pe care ţinem să o subliniem, constă în faptul că aplicarea acestea nu exonerează subiectul de altă formă de răspundere juridică. Este relevantă în acest sens, răspunderea penală, care în esenţă este una posterioară celei constituţionale. Aceasta deoarece după cum se ştie, şeful statului nu poate fi atras la răspundere penală aflîndu-se sub protecţia imunităţii. Doar în condiţiile în care Parlamentul decide punerea sub acuzare a Preşedintelui pentru infracţiunile comise (ceea ce presupune în esenţă ridicarea imunităţii acestuia – sancţiune constituţională), poate fi dedus instanţei judecătoreşti (Curtea Supremă de Justiţie) [20, p. 80].

În doctrina romînească s-a opinat cu o asemenea ocazie că angajarea răspunderii penale nu este împiedicată de imunitatea pe care o are Preşedintele potrivit Constituţiei, deoarece aceasta din urmă vizează strict opiniile politice exprimate de şeful statului în exerciţiul mandatului şi în legătură cu acesta şi nu îndeplinirea unor obligaţii impuse de lege [19, p. 210]. Cu toate acestea însă, trebuie să recunoaştem că atragerea la răspundere penală a şefului de stat fără a i se ridica imunitatea de către Parlament este imposibilă [21, p. 32].

Aşadar, după cum se poate observa, în cazul comiterii unei infracţiuni, şeful statului este pasibil de două forme de răspundere juridică: prima – răspunderea constituţională materializată prin ridicarea imunităţii şi a doua – răspunderea penală prin condamnarea de către Curtea Supremă de Justiţie.

Conclusiv, putem menţiona că răspunderea şefului de stat poate fi divizată în două mari categorii: cea care intervine pentru actele şi faptele ilicite (de natură patrimonială, contravenţională sau penală) ce n-au legătură cu funcţia pe care o exercită şi cea care intervine pentru încălcarea legii în procesul de exercitare a funcţiei. În primul caz, şeful statului va fi atras la răspundere civilă, contravenţională şi penală în condiţiile legii, în timp ce în al doilea caz, şeful statului va fi pasibil de răspundere penală, contravenţională şi constituţională.

Bibliografie

1. Arseni A. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. Vol. II. Chişinău: CEP, USM, 2014.
2. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr. 502 din 16.06.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 53-54 din 28.09.1995.
3. Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985 din 18.04.2002. Republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 14.04.2009, nr. 41- 44.
4. Codul Penal al României din 17 iulie 2009 (actualizat) (LEGEA nr. 286). Publicat în: Monitorul Oficial al României nr. 510 din 24 iulie 2009; în vigoare din 1 februarie 2014.
5. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.08.1994, nr. 1.
6. Constituția Republicii Moldova: comentariu/ coord. de proiect: Klaus Sollfrank; red.: Nina Pîrțac, Lucia Țurcanu. Chişinău: Arc, 2012.
7. Constituţia României, adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991, intrată în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. Republicată în Monitorul oficial al României, nr. 767 din 31 octombrie 2003.
8. Costachi Gh., Muruianu I. Delictul constituţional ca temei al răspunderii constituţionale. În: Jurnalul Juridic Naţional: teorie şi practică, 2014, nr. 4.
9. Deleanu I. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. Vol. II. Bucureşti: Europa Nova, 1996.
10. Ionescu C. Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia a 2-a, revăzută. Bucureşti: ALL BECK, 2004.
11. Ionescu C. Drept constituţional şi instituţii politice. Sistemul constitutional românesc. Vol. II. Bucureşti: Lumina Lex, 1997.
12. Legea cu privire la conflictul de interese, nr. 16 din 15.02.2008. În: Monitorul Oficial Nr. 94-96 din 30.05.2008.
13. Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, nr. 199 din 16.07.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 194-196 din 05.10.2010
14. Legea României nr.176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010.
15. Manta P. Răspunderea politică şi juridică a preşedintelui României. În: Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe juridice, Nr. 1/2008.
16. Muraru I., Tănăsescu E. S. Drept constituţional şi instituţii politice. Ed. 12, Vol. II. Bucureşti: C.H. Beck, 2006.
17. Muruianu I. Reflecţii asupra răspunderii constituţionale a Guvernului şi a Preşedintelui Republicii Moldova. În: Teoria şi practica administrării publice, materialele conferinţei ştiinţifico-practice cu participare internaţională din 20-21 mai 2013. Chişinău: 2013.
18. My Constitutional Act with explanations, 9th edition. The Communications Section, Danish Parliament, August 2012. [resurs electronic]: https://constitutii.files.wordpress.com/2013/02/my-constitutional-act_with_expla-nations_version-9.pdf. (accesat la 18.06.2016).
19. Pupăzan C. G. Consideraţii cu privire la protecția mandatului Preşedintelui României. În: Analele stiinţifice ale Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, Tomul LIX, Stiinţe Juridice, 2013, Nr. I.
20. Railean P. Esenţa şi importanţa activităţii jurisdicţionale în asigurarea legalităţii în statul de drept. Teză de doctor în drept. Specialitatea: 552.01 – Drept public (drept constituţional). Chişinău, 2014.
21. Slipenski B. Reflecţii asupra instituţiei răspunderii şefului de stat. În: Legea şi Viaţa, 2015, nr. 5.
22. Zaporojan V. Demiterea Preşedintelui Republicii Moldova – variantă a „impeachment-ului” clasic. [resurs electronic]: http://constitutia.md/demiterea-presedintelui-republicii-moldova-varianta-a-impeachment-ului-clasic/. (accesat la 18.06.2016).
23. Виноградов В.А. Состав конституционного деликта. În: Законодательство, 2003, nr. 10.
24. Забровская Л.В. Конституционно-правовые деликты. Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Москва, 2003.
25. Карасев А.Т., Мамаева Я.Ю. Особенности реализации процедуры отрешения президента РФ от занимаемой должности. B: Вопросы управления, №2(27) апрель 2014 г.
26. Лучин В.О. Конституционные деликты. În: Государство и Право, 2000, nr. 1.
27. Мамаева Я.Ю. Конституционно-правовой анализ применения института ответственности в отношении главы государства. B: Проблемы обеспечения, реализации, защиты конституционных прав и свобод человека, 2014, nr. 3.