File din istoria curţii de conturi a Republicii Moldova (origini, periodizare şi constituire)

Iacub Irina — doctor în drept, conferenţiar universitar interimar, Institutul de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată

Articolul este consacrat evoluţiei Curţii de Conturi a Republicii Moldova în calitatea sa de organ de control financiar. Iniţial sunt prezentate unele secvențe din istoria curţilor de conturi în general, din spaţiul românesc şi din Basarabia. Ulterior, se pune accentul pe constituirea Curţii de Conturi a Republicii Moldova, fiind analizat cadrul legal şi principiile care au stat la baza activităţii acesteia în prima sa etapă de dezvoltare.

The article is devoted to the evolution of the Court of Accounts of Moldova as the authority of financial control. Initially there are relatde some sequences in the history of the Court of Auditors generally in the Romanian space and Bessarabia. Subsequently, the focus is on the establishment of the Court of Accounts of Moldova, being analyzed the legal framework and principles that formed the basis of its activity at its first stage of development.

Статья посвящена истории Счетной палаты Республики Молдова как орган финансового контроля. Для начало представлены очерки из истории Счетной палаты в мире, в румынском пространстве и в Бессарабии. Далее автор подчеркивает важные мометны создания Счетной палаты Республики Молдова, и анализирует правовые основы и принципы, которые легли в основу ее деятельности на первом этапе своего развития.

În sistemul instituţional al unui stat, sistemul financiar joacă un rol important în configurarea, evoluţia şi performanţa economiei. Apariţia sistemului financiar a fost legată în timp de mai multe premise, printre care [20, p. 41]: organizarea statului şi a sistemului instituţiilor sale şi organizarea contabilităţii. În epoca modernă, a formării economiilor naţionale, la acestea se adaugă: formarea statelor naţionale unitare; generalizarea producţiei de schimb şi a relaţiilor marfă-bani; realizarea unificării monetare în cadrul economiei naţionale.

Din istoria Curţilor de Conturi

Potrivit profesorului român Gh. Popescu [20, p. 42], „încă în îndepărtata Antichitate a existat sistem financiar şi chiar curte de conturi. Există date suficiente şi pertinente capabile să susţină o astfel de apreciere. De pildă, în Biblie se scrie: „Orice lucru vei da, cu număr şi cu măsură să dai, şi ceea ce dai, ce iei, toate le scrie” (Biblia, Capitolul IV, Versetul 7). Primii contabili ai omenirii au fost scribii, iar primele suporturi de informaţii – tăbliţele şi papirusul”.

Documentele consemnează existenţa curţilor de conturi încă înainte de Hristos, în Grecia şi în Imperiul Roman [2, p. 41]. Astfel, în sec. al III-lea î. Hr., în Grecia întîlnim curtea legiştilor sau curtea de conturi „a celor 10”, formată din membri ai Senatului, numiţi antigrafi sau logişti. Tot la greci exista şi colegiul eutimiştilor, adică organizaţia revizorilor contabili. Contabilii, la rîndul lor, erau particulari (logografii) şi publici (logoteţii). La fel, în Imperiul Roman a existat magna curia rationum, instituţie asemănătoare curţii de conturi de mai tîrziu, iar în jurul anului 1000 d. Hr., întîlnim maestri dei conti însărcinaţi cu controlul gestionarilor publici.

După prăbuşirea sistemului de valori şi instituţional al Antichităţii şi regresul vieţii sociale din Evul Mediu timpuriu, începînd cu a doua jumătate a sec. al XV-lea se înregistrează progrese importante în refacerea autorităţii societăţii civile, a economiilor naţionale, a statelor unitare, a sistemului instituţional naţional. În timpul mercantilismului (sec. XVI-XVIII), prin aportul contabililor italieni, al cameraliştilor germani, al comercianţilor englezi şi al protecţioniştilor francezi se pun şi se dezvoltă bazele sistemului financiar şi contabil modern.

Acumulările cantitative şi calitative din Evul Mediu au făcut posibilă, începînd cu sec. al XVII-lea, dar mai accentuat în cel următor, desfăşurarea unui amplu proces de democratizare a societăţii (separarea puterilor în stat, viaţa parlamentară şi a partidelor politice etc.). Pe fondul general al progresului economic şi al sistemului instituţional şi ca expresie a democratizării reale a societăţii apare, în secolul al XIX-lea, curtea de conturi modernă, ca instituţie a statului de drept [2, p. 41].

Primele curţi de conturi naţionale, în accepţiunea modernă, au fost înfiinţate în prima jumătate a sec. al XIX-lea (Austria — 1805, Franţa — 1807, Bavaria — 1812, Württemberg — 1818, Marele Ducat de Hessa — 1821, Prusia — 1824, Olanda — 1840, Saxa — 1842, Hanovra — 1848, Spania — 1851) [20, p. 42]. Mai reprezentativă şi mai bine cunoscută s-a dovedit a fi Curtea de Conturi din Franţa, care a servit drept model pentru celelalte instituţii similare, înfiinţate în mai multe ţări europene în sec. al XIX-lea şi în cel următor.

Atribuţiile instituţiei curţii de conturi s-au cristalizat în timp, într-o prezentare sintetică ele fiind următoarele:

  • Realizarea moralităţii – eticii şi echităţii – în domeniul fiscalităţii, astfel: dacă impozitele sînt într-o proporţie corespunzătoare în veniturile totale ale societăţii; dacă sarcina fiscalităţii este etică în raport cu toţi cetăţenii şi cu fiecare în parte, fără privilegii; dacă fiscalitatea are un nivel care să stimuleze prosperitatea individuală şi naţională.
  • Realizarea legalităţii în domeniul financiar, ceea ce presupune că toate impozitele să fie instituite prin lege şi toate veniturile să aibă provenienţă legală.
  • Realizarea maximei eficienţe economice, adică nivelul cheltuielilor să fie stabilit ca limită maximă, iar nivelul veniturilor să fie stabilit ca limită minimă.
  • Realizarea disciplinei în sistemul financiar prin prevenirea, constatarea şi combaterea ilegalităţii şi imoralităţii.
  • Respectarea acestor atribuţii este de o importanţă esenţială pentru „sănătatea” şi performanţa mecanismului economic, cît şi pentru moralitatea întregii societăţi.
Geneza şi evoluţia Curţii de Conturi în spaţiul românesc şi Basarabia

În continuare, ne propunem să prezentăm, într-o viziune sintetică, istoricul instituţiei de control financiar în spaţiul românesc. Studierea acestui subiect impune, într-o anumită măsură, gruparea cronologică a activităţii de control după principalele momente din evoluţia sa.

Astfel, o primă perioadă ar putea fi cuprinsă între sec. al XVI-lea şi al XIX-lea, cînd domnitorii Ţărilor Române hotărau cuantumul dărilor care se încasau din impozite, servicii sau proprietăţi, precum şi modul de utilizare a acestora. De altfel, veniturile şi cheltuielile vistieriei se confundau cu cele ale domnitorilor.

Deci, în această perioadă, domnul, fiind atotputernic, dispunea de veniturile ţării fără să asculte de cineva, iar cînd recurgea la Adunarea obştească şi la Sfatul boierilor, o făcea numai spre a se consulta, deoarece nu exista o reprezentanţă naţională cu drepturi financiare, domnitorul nefiind controlat de nimeni asupra întrebuinţării veniturilor. Exista totuşi un control special al banilor domneşti, exercitat în numele şi pentru interesul domnului, pentru ca persoanele însărcinate cu perceperea veniturilor să nu comită jafuri sau abuzuri care să-l păgubească [19, p. 13; 4, p. 5-9].

Această primă perioadă poate fi împărţită în două subperioade:

  1. Cea dintre anii 1550 (aproximativ) şi 1750, cînd apare controlul asupra banilor mănăstireşti, iar după 1730 această activitate se realiza de o comisie de 10 egumeni. Începînd cu sec. al XVI-lea pînă la mijlocul sec. al XVII-lea, veniturile statului încep oarecum să se separe de cele ale domnitorului. Se întocmesc într-o formă simplă „registrele pentru socotelile vistieriei”.
  2. Cea dintre anii 1750 şi 1831-1832, perioadă în care se produc importante transformări în Ţara Românească şi Moldova. Astfel, către a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, Constantin Mavrocordat înfăptuieşte în ambele ţinuturi o serie de reforme cu caracter fiscal, administrativ şi agrar. Ia naştere, ca autoritate consultativă pe lîngă vistierie, Sfatul compus din 7 boieri. Funcţionarii financiari de vază ai domnitorului erau [3, p. 6]: marele vistiernic – un fel de ministru de finanţe, marele vameş, pîrcălabii şi ispravnicii ajutaţi de slujbaşi fiscali care erau cei mai numeroşi, purtînd denumirea celor peste 20 de impozite pe care le percepeau. Toţi aceştia erau supuşi vistieriei sau dregătorilor care luau în arendă diferite impozite.

Începe să crească responsabilitatea domnitorului cu privire la modul de cheltuire a veniturilor. Deşi în această epocă nu existau bugete, se întocmeau, totuşi, situaţii din veniturile încasate şi cheltuielile efectuate, făcute de funcţionarii domnitorului, pe care acesta le prezenta Sfatului boierilor şi Divanului. Astfel, după 1710 întîlnim „sămile vistieriei”, nişte conturi de gestiune, care cuprindeau veniturile şi cheltuielile ţării. Cel dintîi domn care a dat socoteală divanului marilor boieri a fost Nicolae Vodă Mavrocordat la a doua domnie, în 1712. După această dată, domnitorii principatelor obişnuiau ca, anual sau la intervale mai scurte, să prezinte divanului „socotelile de venituri şi cheltuieli”.

Astfel, în perioada de la înfiinţarea Principatelor pînă la Regulamentele organice a lipsit separarea puterilor. Ca urmare a existenţei atotputerniciei domnitorului şi a unor organe numai cu caracter consultativ, nu a fost posibilă stabilirea unui sistem financiar şi, în consecinţă, a unor reguli de control privind întrebuinţarea veniturilor percepute de la populaţia ţării.

Prin Regulamentele organice (din 1831 în Muntenia şi din 1832 în Moldova), care constituie primele constituţii ale Principatelor Româneşti, se înfiinţează o Adunare obştească ordinară, formată din reprezentanţi ai boierimii, cu putere legiuitoare, se reglementează puterile în stat şi raporturile dintre ele, se dă o organizare administrativă şi financiară Principatelor, se separă veniturile ţării de lista civilă (leafa) ce se fixează domnitorului.

În vederea controlului financiar erau stabilite norme. Mai întîi, regulamentele stabilesc cheltuielile statornice ale principatelor şi veniturile rînduite a le preîntîmpina şi care nu puteau fi întrebuinţate pentru alte scopuri. Se introduce contabilitatea casei vistieriei, adică a „ţinerii socotelilor cu bună orînduială” [4, p. 10].

Vistierul este înaltul funcţionar care este făcut responsabil pentru toţi casierii orînduiţi în slujba vistieriei şi pentru toţi sameşii judeţelor. Vistierul, la sfîrşitul fiecărui trimestru, supunea domnului raportul său. Domnitorul trimitea această socoteală în cercetarea a şase boieri, aleşi anual de Obşteasca Adunare care, după cercetarea socotelilor şi „numărarea înaintea lor” a sumelor existente în casa vistieriei, adresau către domn, prin raport, cele „găsite de cuviinţă a se face” [14, p. 119].

Astfel, Regulamentele organice au introdus un sistem dublu de control asupra finanţelor publice: unul exercitat de funcţionari specializaţi, altul – de Adunarea obştească. Eficienţa era redusă şi de aceea, după Unire, se încearcă o modernizare a lui. Printre paşii concreţi realizaţi se înscrie şi înfiinţarea, prin Legea din 24.01.1864, a controlului jurisdicţional asupra executării bugetului, sarcina fiind atribuită unui organ specializat şi independent – Înalta Curte de Conturi (care în timp a fost supusă mai multor reorganizări şi restructurări [20, p. 43], pentru ca în 1990 să fie desfiinţată, iar în 1992 reînfiinţată cu denumirea de Curtea de Conturi – organ suprem de control financiar şi de jurisdicţie ce activează pînă în prezent).

Asemenea progrese nu au fost cunoscute în Basarabia care, fiind anexată Imperiului Rus (în 1812), a evoluat în circumstanţele istorice create, de la început, de regimul imperial, iar mai apoi de cel sovietic, fapt ce a întîrziat cu 130 de ani instituirea organului suprem de control financiar în cadrul statului nostru.

Evenimentele din ultimele decenii ale sec. XX, marcate de declararea independenţei Republicii Moldova, au servit drept premise pentru constituirea sistemului financiar şi a sistemului de control financiar propriu. În acest sens, important se prezintă faptul că prima încercare de instituire a unui organ suprem de control financiar a avut loc în 1991, cînd a fost format Departamentul Controlului de Stat, instituţie cu pronunţate conotaţii proprii modelului sovietic. Adoptarea în anul 1994 a Constituţiei Republicii Moldova a condiţionat substituirea Departamentului menţionat cu o altă instituţie – Curtea de Conturi, în care s-au pus mari speranţe în ceea ce priveşte asigurarea unei guvernări economice eficiente şi raţionale a societăţii noastre [12, p. 54].

Curtea de Conturi a Republicii Moldova:
constituire şi cadru normativ

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (în continuare RM) a fost creată în anul 1994, substituind Departamentul Controlului de Stat (care a activat din ianuarie 1991 pînă în decembrie 1994). Actele normative care au reglementat procesul constituirii sînt:

  • Constituţia Republicii Moldova (Titlul IV Economia naţională şi finanţele publice, art. 133 şi Titlul VII Dispoziţii finale şi tranzitorii, art. V (1)) [6];
  • Hotărîrea Parlamentului RM cu privire la Concepţia controlului de stat în Republica Moldova [9];
  • Legea privind Curtea de Conturi, nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 [18] (în continuare Legea-cadru);
  • Hotărîrea Parlamentului RM pentru punerea în aplicare a Legii privind Curtea de Conturi, nr. 313-XIII din 8 decembrie 1994;
  • Hotărîrea Parlamentului RM privind numirea Preşedintelui Curţii de Conturi, nr. 353-XIII din 27 decembrie 1994;
  • Decretul Preşedintelui RM pentru promulgarea Legii privind Curtea de Conturi, nr. 12-p din 23 ianuarie 1995;
  • Hotărîrea Parlamentului RM privind numirea unor membri ai Curţii de Conturi, nr. 376-XIII din 16 februarie 1995;
  • Hotărîrea Parlamentului RM privind aprobarea Regulamentului Curţii de Conturi a Republicii Moldova, nr. 449-XIII din 5 mai 1995 (abrogată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 577-XV din 25.10.2001).

În evoluţia Curţii de Conturi pot fi clar conturate două etape distincte:

  • 1994 – 2008 – etapă în care Curtea şi-a exercitat atribuţiile sale în baza Legii privind Curtea de Conturi, nr. 312-XIII din 08.12.1994 [18];
  • 2008 – prezent – etapă ce a debutat cu adoptarea unei noi Legi-cadru în domeniu – Legea Curţii de Conturi nr. 261 din 05.12.2008 [15].

Deci, pe parcursul primilor 14 ani, activitatea Curţii de Conturi a fost reglementată de Legea privind Curtea de Conturi, nr. 312-XIII din 08.12.1994, care a fost supusă în timp unor serii de modificări şi anume prin: Legea nr. 788-XIII din 26.03.1996; Legea nr. 1219-XIII din 26.06.1997; Legea nr. 307-XIV din 04.03.1999; Legea nr. 666-XIV din 11.11.1999; Legea nr. 814-XIV din 17.02.2000; Legea nr. 956-XIV din 27.04.2000; Legea nr. 1063-XV din 17.05.2002; Legea nr. 137-XV din 20.03.2003; Legea nr. 197-XV din 15.05.2003; Legea nr. 206-XV din 29.05.2003; Legea nr. 136-XV din 06.05.2004; Legea nr. 438-XV din 24.12.2004; Legea nr. 180-XVI din 22.07.2005; Legea nr. 330-XVI din 16.12.2005.

În acelaşi timp, precizăm că pînă în anul 2008, nomenclatorul actelor legislative şi normative în baza cărora Curtea de Conturi şi-a exercitat atribuţiile de control număra peste 50 de documente [12].

Începînd cu luna aprilie 2006, cînd Curtea de Conturi a aprobat un Plan de Dezvoltare Strategică, prevăzut pe o perioadă de cinci ani (2006-2010), a fost demarat un amplu proces de transformare a Curţii dintr-o instituţie de control financiar extern într-o instituţie supremă de audit, care să funcţioneze în acord total cu standardele INTOSAI şi să corespundă cerinţelor din Planul de Acţiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană. Astfel, s-a iniţiat transformarea Curţii de Conturi într-o instituţie supremă de audit, care îndeplineşte cele mai înalte standarde de independenţă, obiectivitate şi profesionalism în efectuarea auditul finanţelor publice [10].

Punctul central al acestei reforme l-a constituit adoptarea unei noi Legi-cadru în domeniu – Legea Curţii de Conturi nr. 261 din 05.12.2008. Evident, şi aceasta între timp, a fost marcată de o serie de modificări şi completări (prin asemenea legi precum: Legea nr. 127-XVIII din 23.12.09; Legea nr. 147 din 02.07.10; Legea nr. 222 din 17.09.10; Legea nr. 183 din 28.07.11; Legea nr. 120 din 25.05.12; Legea nr. 41 din 27.03.14; Legea nr. 36 din 09.04.15; Legea nr. 242 din 29.12.15; Legea nr. 37 din 17.03.16; Legea nr. 134 din 17.06.16; Legea nr. 102 din 21.07.16). Acest fapt denotă că, de la constituirea sa ca organ suprem de control financiar şi pînă în prezent, Curtea de Conturi a fost marcată de o serie de reforme, care au avut drept obiectiv perfecţionarea activităţii, racordarea controlului efectuat de Curte la realităţile social-economice din ţară, precum şi la standardele şi practicile acceptate pe plan internaţional în acest domeniu [11, p. 46].

Statutul iniţial şi principiile de activitate

Conform art. 3 (1) din Legea privind Curtea de Conturi, nr. 312-XIII din 08.12.1994: „Curtea de Conturi este organul suprem de control financiar de stat, care îşi exercită atribuţiile în conformitate cu Constituţia RM, cu prezenta lege, cu alte acte legislative ce reglementează domeniul dat şi are independenţă organizatorică şi funcţională”.

Prezintă interes în context faptul că, iniţial, Curtea a fost instituită ca un organ „ce funcţionează pe lîngă Parlament” (art. 1 (1) din Legea în vechea redacţie), ulterior însă, prin Hotărîrea Curţii Constituţionale a RM nr. 40 din 15.07.1999 [8], această dependenţă a fost declarată neconstituţională, astfel Curtea obţinînd independenţă funcţională şi organizatorică.

Ţinînd cont de acest aspect, precizăm că de la început, în exerciţiul funcţiunii sale, Curtea a cunoscut trei principii importante, la moment doar deductibile [12, p. 56]:

  • principiul unicităţii în ansamblul instituţiilor de control financiar al statului (principiu ce rezultă din sintagma „organ suprem de control financiar de stat”);
  • principiul autonomiei în raport cu autorităţile publice. Potrivit unei opinii [13, p. 317], o oarecare limitare a acestei autonomii este materializată în dispoziţiile art. 5 (3) din Legea-cadru (abrogată), conform cărora „Hotărîrile Parlamentului prin care se cere CC efectuarea unor controale, în limitele competenţei sale, sînt obligatorii” (în ce ne priveşte, nu considerăm aceste dispoziţii ca fiind de natură să limiteze autonomia CC, deoarece, în general, între aceste autorităţi se stabilesc doar relaţii de colaborare şi de control reciproc);
  • principiul colegialităţii [7, p. 5], poate fi dedus din prevederile art. 27 din Legea-cadru, care dispun: „Curtea de Conturi îşi exercită atribuţiile cu prezenţa a cel puţin 5 membri, iar Hotărîrile pe marginea controalelor le adoptă cu majoritatea de voturi ale membrilor ei”.

Prin Legea nr. 180-XVI din 22.07.2005 [16, art. I alin. 3] au fost stabilite şi stipulate direct în conţinutul Legii-cadru 8 principii, în baza cărora Curtea îşi desfăşura activitatea de control financiar extern: principiul responsabilităţii, integrităţii, obiectivităţii şi independenţei, competenţei, rigurozităţii, perseverenţei, expunerii clare a faptelor şi principiul transparenţei. La scurt timp, prin Legea nr. 330-XVI din 16.12.2005 [17, art. I alin. 3], a fost introdus şi principiul legalităţii, fiind plasat la începutul şirului de principii menţionate

Astfel, pînă la finele primei etape din evoluţia Curţii de Conturi a RM, activitatea de control financiar extern a acesteia s-a bazat pe:

  • Legalitate, principiu ce presupune că întreaga activitate a Curţii se desfăşoară în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare. Nemijlocit acest principiu este a fost materializat prin intermediul asigurării juridice a activităţii Curţii.
  • Responsabilitate, care presupune o atitudine responsabilă a angajaţilor Curţii faţă de entităţile controlate şi personalul lor, de actele şi documentele supuse controlului şi faţă de însăşi activitatea cu care au fost însărcinaţi. În acest sens, art. 35 din Legea-cadru stipula: angajaţii Curţii poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru denaturarea rezultatelor controalelor, pentru prezentarea de date eronate atît Curţii, cît şi altor organe. Într-o altă accepţiune, principiul dat presupune inevitabilitatea răspunderii în cazurile de încălcare a legislaţiei. Deci, el determină, într-o anumită măsură, finalitatea controlului exercitat de Curte.
  • Integritate, care presupune că membrii Curţii trebuie să-şi îndeplinească responsabilităţile în mod cinstit, cu probitate profesională şi fără a fi corupţi. În activitatea de colectare a probelor, controlorii trebuie să fie întotdeauna pregătiţi pentru a motiva, explica şi justifica acţiunile lor.
  • Obiectivitate şi independenţă – controalele efectuate trebuie lipsite de orice subiectivism, de atitudini personale faţă de entitatea controlată, fapt ce presupune şi evaluarea situaţiei în virtutea împrejurărilor obiective, indiferent de factorii care pot interveni. Acest principiu a fost concretizat în art. 31 (1) lit. a) din Legea-cadru, potrivit căruia membrii Curţii sînt obligaţi să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu obiectivitate şi în respectul Constituţiei. Astfel, activitatea desfăşurată de controlorul Curţii trebuia să fie realizată în condiţii de independenţă deplină, adică funcţională, operaţională şi financiară faţă de entitatea controlată, cît şi faţă de interesele personale sau de presiunea externă.
  • Competenţă. În virtutea acestui principiu controlorii Curţii trebuie să posede şi să manifeste competenţa necesară (aptitudini, cunoştinţe şi experienţă suficientă) întru exercitarea eficientă a atribuţiilor funcţionale. Ei trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să aibă experienţă în efectuarea controalelor; să cunoască bine problemele care sînt supuse examinării, precum şi natura procedurilor de lucru a subiectelor; să fie competenţi şi capabili pentru a identifica şi aplica tehnici corespunzătoare în vederea colectării, analizei şi interpretării probelor căpătate [1, p. 27].
  • Rigurozitate. Examinările trebuie abordate exigent, în profunzime şi evaluate critic informaţiile cu care sînt susţinute constatările şi concluziile. Probele obţinute trebuie să fie suficiente, relevante şi de încredere.
  • Perseverenţă. Controlul trebuie să fie de natură cooperantă şi politicoasă, dar în acelaşi timp ferm şi sigur în atingerea obiectivelor propuse.
  • Expunere clară a faptelor. Informaţiile obţinute ca urmare a controalelor trebuie să fie obiective, echilibrate (în conţinut şi în ton), exacte (demne de încredere), clare şi convingătoare.
  • Transparenţă – principiu ce presupune o modalitate deschisă de formulare şi prezentare a concluziilor şi constatărilor, şi în general, de activitate a instituţiei.

Pe lîngă principiile generale, consfinţite în lege, activitatea Curţii de Conturi a mai fost ghidată şi de o serie de principii încorporate în Codul etic al controlorului Curţii de Conturi, adoptat la din 29.11.2002 [5], potrivit căruia independenţa controlorului, atribuţiile funcţionale şi responsabilităţile lui obligă personalul Curţii la respectarea unor importante norme de conduită şi obligaţiuni etice, aşa ca: devotament faţă de stat şi societate; respectare strictă a disciplinei de stat; răspundere personală la exercitarea atribuţiilor de serviciu; profesionalism, competenţă şi spirit de iniţiativă; onestitate; încredere în materialele de control; independenţă şi obiectivitate; neutralitate politică; evitare a conflictelor de interese; confidenţialitate.

În acelaşi context, reiterăm că în perioada de referinţă Curtea de Conturi s-a ghidat şi de principiile stipulate în Hotărîrea Parlamentului cu privire la Concepţia controlului de stat în RM, potrivit căreia la baza organizării controlului de stat se află următoarele principii: legalitatea relaţiilor organelor de control cu entităţile controlate; inadmisibilitatea intervenţiei organelor de control în activitatea operativă a entităţilor controlate; inevitabilitatea responsabilităţii entităţilor controlate, aplicării de sancţiuni factorilor de decizie în caz de încălcare a legislaţiei; obligativitatea păstrării tainei persoanei, secretelor de stat, de serviciu sau secretelor comerciale; colaborarea între organele de control în exercitarea atribuţiilor [9].

Evident, toate principiile expuse au avut menirea să asigure executarea corectă şi profesională de către angajaţii Curţii de Conturi a atribuţiilor funcţionale şi promovarea de către ei a unei înalte culturi în domeniul controlului de stat. Ele au avut drept scop de a asigura o înaltă performanţă în activitatea desfăşurată şi de a menţine încrederea opiniei publice în profesia de controlor. Nu în ultimul rînd, prin respectarea acestor principii s-a mizat pe sporirea eficienţei controlului exercitat de către Curte şi contribuţia benefică a acesteia la administrarea legală, economică şi eficientă a resurselor publice.

În fine, trebuie să recunoaştem că principiile în cauză au contribuit substanţial la procesul de trecere a Curţii de Conturi la o nouă etapă în evoluţia sa, în care şi-a asumat o altă misiune corespunzătoare realităţii social economice contemporane.

Bibliografie

1. Auditul Performanţei (Ghid elaborat de Curtea de Conturi a României). Bucureşti: 2003. 102 p.

2. Bostan I. Controlul financiar. Bucureşti: Polirom, 2000, 304 p.

3. Bostan I., Ghiţă M. Gestiune. Control. Evaluare. Craiova: Editura Universitaria, 1996. 288 p.

4. Boulescu M. Curtea de Conturi — tradiţie şi actualitate. Bucureşti: Romfel S.R.L., 1993. 144 p.

5. Codul etic al controlorului Curţii de Conturi a Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr. 109 din 29.11.2002.

6. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994.

7. Curtea de Conturi. Chişinău: 1994. 60 p.

8. Hotărîrea Curţii Constituţionale a RM nr. 40 din 15.07.1999, despre controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 «Privind Curtea de Conturi» şi Hotărîrii Parlamentului nr.449-XIII din 5 mai 1995 «Privind aprobarea Regulamentului Curţii de Conturi a Republicii Moldova». În: Monitorul Oficial Nr. 080 din 29.07.1999.

9. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la Concepţia controlului de stat în Republica Moldova, nr. 189-XIII din 19.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 6 din 22.09.1994.

10. http://www.ccrm.md/pageview.php?l=ro&idc=10&t=/Despre-noi/Istoric.

11. Iacub I. Curtea de Conturi a Republicii Moldova – trecut şi actualitate (viziune sumară). În: Legea şi Viaţa nr. 6, 2006, p. 46-51.

12. Iacub Irina Locul şi rolul Curţii de Conturi în cadrul sistemului organelor de stat. Teză de doctor în drept. Chişinău, 2007. 158 p.

13. Iancu V. Dreptul finanţelor publice. Bucureşti: Editura Sylvi, 2002. 429 p.

14. Istoria dreptului românesc. Vol. II. Partea I. Bucureşti: Editura Academiei R.S.R., 1984. 439 p.

15. Legea Curţii de Conturi nr. 261 din 05.12.2008. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 237-240 din 21.12.2008.

16. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Legii nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 privind Curtea de Conturi, nr. 180-XVI din 22.07.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 107-109/543 din 12.08.2005.

17. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Legii nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 privind Curtea de Conturi, nr. 330-XVI din 16.12.2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-4/16 din 06.01.2006.

18. Legea Republicii Moldova privind Curtea de Conturi, nr. 312-XIII din 08.12.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 7/77 din 02.02.1995.

19. Mazarachi C., Luca I. Controlul economico-financiar şi expertiza contabilă. Galaţi: Alma, 1995. 231 p.

20. Popescu Gh. Curtea de Conturi – Curtea Constituţională a sistemului financiar. În: Buletinul Informativ al Curţii de Conturi a României, nr. 1 şi 2, 1995, p. 41-45.