Railean Petru — doctor în drept, lector universitar, Universitatea de Studii Europene din Moldova
Article comprises some reflections on the autonomy of the judicial power. Based on the analysis of legislation and doctrine in the field, are highlighted some important points concerning the competent authority to ensure the autonomy of the judicial power, and are formulated some proposals de lege ferenda needed to strengthen the role of the Superior Council of Magistrates in this regard.
Articolul cuprinde o un studiu asupra autonomiei puterii judecătoreşti. În baza analizei legislaţiei în vigoare şi a doctrinei în domeniu, sunt evidenţiate cîteva momente importante ce ţin de autoritatea competentă să asigure autonomia puterii judecătoreşti, fiind formulate unele propuneri de lege ferenda necesare pentru consolidarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în acest sens.
В данной статье рассмотрена проблема автономии судебной власти. На основе анализа законодательства и доктрины, автор подчеркивает некоторые важные моменты, касающиеся государственного органа который обеспечивает автономию судебной власти и предлагает ряд законодательных рекомендаций, необходимых для укрепления роли Высшего совета магистратуры в этой сфере.
„Independenţa judiciară este sursa
curajului necesar în a proteja statul de drept.”
(Sandra Day O’Conner – judecător, Curtea Supremă a SUA [7])
În perioada contemporană, este unanim recunoscut faptul că în fiece sistem democratic justiţia reprezintă o funcţie fundamentală a statului, iar administrarea ei desemnează unul dintre atributele esenţiale ale puterii suverane [4, p. 457].
Înţeleasă ca instituţie judiciară, justiţia este definită prin regulile sale de funcţionare internă şi relaţiile sale cu puterea politică suverană. În mod particular, aici se pune problema independenţei sale faţă de puterea executivă şi faţă de cea legislativă, pe de o parte, în vederea delimitării competenţelor şi structurilor lor organizatorice, iar, pe de altă parte, pentru asigurarea realizării şi ocrotirii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti [5, p. 354; 15, p. 165].
Astfel, pentru ca instanţele judecătorești să-și îndeplinească rolul în susţinerea statului de drept, este nevoie de un corp judecătoresc competent, independent și imparţial. Importanţa unui asemenea corp judecătoresc pentru apărarea drepturilor omului este accentuată și de faptul că implementarea tuturor celorlalte drepturi depinde, în cele din urmă, de buna administrare a justiţiei [4, p. 457].
În acest context, precizăm că, în prezent, este de necontestat faptul că existenţa puterii judecătoreşti într-un stat de drept este condiţionată de întrunirea unei asemenea condiţii importante precum este autonomia funcţionării [17, p. 217].
În această ordine de idei, Curtea Constituţională a Republicii Moldova subliniază [10]:
„Puterea judecătorească ocupă un loc distinct în sistemul organelor de stat şi deţine o parte de putere, care nu poate fi nici limitată, nici înlocuită. În mecanismul statal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului un factor de primă importanţă constituie buna funcţionare a autorităţii judecătoreşti… Însă protecţia judiciară efectivă şi completă se poate realiza doar în condiţiile unei adevărate independenţe a autorităţii judecătoreşti, în special, a judecătorilor. Acest fapt impune asigurarea autonomiei şi independenţei puterii judecătoreşti, reglementarea constituţională a limitelor şi principiilor activităţii sale”.
Respectiv, se poate susţine că trăsătura fundamentală a puterii judecătoreşti şi elementul-cheie al statutului acesteia este independenţa, esenţa căreia rezidă, în principal, în faptul că instanţele de judecată acţionează de sine stătător, fără a se subordona vreunui subiect [16, p. 89; 17, p. 218].
Sub aspect juridic, reiterăm că dispoziţiile constituţionale privind separaţia puterilor în legislativă, executivă şi judecătorească (art. 6 din Constituţia Republicii Moldova [3]), privind independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor instanţelor judecătoreşti (art. 116 alin. (1) din Constituţie), privind stabilirea prin lege organică a organizării instanţelor judecătoreşti, a competenţei acestora şi a procedurii de judecată (art. 115 alin.(4) din Constituţie) definesc statutul juridic al judecătorului în Republica Moldova şi consacră justiţia ca o ramură independentă şi imparţială a puterii de stat [11].
În concret, în doctrină se opinează [20, p. 333] că specificul puterii judecătoreşti ca ramură independentă a puterii de stat presupune o autoadministrare judecătorească, adică existenţa instituţiilor de administrare a sistemului judecătoresc (mecanisme constituţionale de autoadministrare a puterii judecătoreşti [9, p. 43]), care au dreptul exclusiv de a hotărî demiterea judecătorilor, transferul, avansarea şi sancţionarea lor.
Este necesar de reţinut în acest sens că conceptul de autoadministrare judecătorească îl regăsim consacrat şi la nivel legislativ, în art. 231 din Legea privind organizarea judecătorească [13], potrivit căruia:
- „(1) Independenţa instanţelor judecătoreşti reprezintă independenţa organizaţională şi funcţională a acestora, care este realizată prin autoadministrare judecătorească.
- (2) Autoadministrarea judecătorească este dreptul şi capacitatea reală a instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor de a soluţiona problemele funcţionării sistemului judecătoresc în mod autonom şi responsabil.
- (3) Autoadministrarea judecătorească se realizează în baza principiilor reprezentativităţii şi eligibilităţii organelor autorităţii judecătoreşti, precum şi în baza angajării răspunderii organelor autoadministrării judecătoreşti pentru exercitarea în mod corespunzător a funcţiilor delegate.
- (4) Organele autoadministrării judecătoreşti sînt Adunarea Generală a Judecătorilor şi Consiliul Superior al Magistraturii.”
În continuare, în art. 232 alin. (1) şi (2) din Legea citată, se precizează că Adunarea Generală a Judecătorilor, fiind constituită din judecătorii tuturor instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova, asigură realizarea practică a principiului autoadministrării puterii judecătoreşti.
În acelaşi timp, prezintă importanţă şi competenţa Adunării Generale a Judecătorilor, prevăzută la art. 233, potrivit căruia:
„(1) Adunarea Generală a Judecătorilor:
- audiază raportul anual de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii;
- aprobă Codul de etică al judecătorului şi modificările operate în acesta;
- aprobă Regulamentul de funcţionare a Adunării Generale a Judecătorilor;
- alege, din rîndul judecătorilor, membrii permanenţi şi cîte 2 membri supleanţi în Consiliul Superior al Magistraturii, în colegiul pentru selecţia şi cariera judecătorilor şi în colegiul de evaluare a performanţelor judecătorilor şi ridică mandatul acestora;
- examinează şi decide asupra altor chestiuni referitoare la activitatea instanţelor judecătoreşti.”
La rîndul său, Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit art. 24 din Legea citată supra, este un organ independent, format în vederea constituirii şi funcţionării sistemului judecătoresc, este garantul independenţei autorităţii judecătoreşti şi asigură autoadministrarea judecătorească.
Acelaşi statut şi rol este reglementat şi în Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii [12], care în art. 1 alin. (1) stabileşte că Consiliul Superior al Magistraturii este un organ independent, format în vederea organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc (prin numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea măsurilor disciplinare faţă de judecători [2, p. 240]), fiind garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.
În opinia V. Şterbeţ, Consiliul Superior al Magistraturii, în virtutea atribuţiilor sale constituţionale, are două funcţii, ce derivă din necesitatea protejării independenţei autorităţii judecătorești [4, p. 459]:
— funcţia de a asigura numirile, deplasările, promovările judecătorilor și
— funcţia de a veghea la respectarea inamovibilităţii judecătorilor, în calitate de
Consiliu de disciplină
Pe cale de consecinţă, se poate susţine că prin intermediul funcţiilor de formare a corpului de magistraţi şi carieră profesională, precum şi a celei de asigurare a respectării disciplinei şi eticii judecătorilor, Consiliul Superior al Magistraturii participă direct la asigurarea principiului independenţei autorităţii judecătoreşti [1, p. 377].
Important este că în calitatea sa de garant al independeţei judecătorilor, Consiliul Superior al Magistraturii are ca rol principal sprijinirea eforturilor judecătorilor pentru menţinerea şi întărirea independenţei individuale şi, în acest scop, trebuie să folosească eficient toate pîrghiile şi mecanismele legale pentru apărarea independenţei acestora [18].
Privit dintr-o perspectivă mai largă, rolul Consiliului Superior al Magistraturii (organism numit în alte ţări şi „Consiliu Judiciar” sau „Consiliu de Justiție”) constă în garantarea și apărarea independenței justiției, ceea ce înseamnă în concret următoarele [6, p. 3]:
- la nivelul sistemului judiciar:
• separația puterilor în stat, pentru a asigura guvernarea autonomă a justiției;
• indicatori și evaluare de sistem, pentru promovarea eficienței și calității justiției;
• responsabilitate față de public, prin asigurarea transparenței și educației juridice. - la nivelul fiecărui judecător:
• selectarea, numirea și promovarea magistraților: pe baza principiului meritocrației, luîndu-se în considerare, pe lîngă cunoștințele juridice temeinice, stăpînirea unor noțiuni de etică și chiar sensibilitate la problemele sociale;
• asigurarea disciplinei și deontologiei judiciare: la un nivel care să nu permită verificarea legalității și temeiniciei hotărîrilor judecătorești (căci acestea pot constitui obiect doar al căilor de atac);
• protecția imaginii justiției, pentru prezervarea încrederii în judecător.
Așadar, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie, pe de o parte, să protejeze independența justiției, iar, pe de altă parte, să garanteze eficiența și calitatea acesteia. Gîndit astfel, Consiliul e menit să asigure un echilibru între independența și responsabilitatea justiției [6, p. 3].
Dincolo de acest aspect, este necesar a elucida o importantă problemă în domeniu, precum este componenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Pornind de la prevederile legale (care în viziunea noastră [17, p. 223] ar trebui să fie de natură constituţională – idee susţinută şi de alţi cercetători [14, p. 191]), care recunosc statutul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei autorităţii judecătoreşti, este necesar ca imixtiunea legislativului şi a executivului în sfera justiţiei să fie înlăturată începînd chiar cu acest organism [5, p. 365].
Referitor la componenţa Consiliului Superior al Magistraturii sunt relevante:
- art. 122 din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căruia:
„(1) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din judecători şi profesori titulari aleşi pentru o durată de 4 ani.
(2) Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General.”
— art. 3 din Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturi, conform căruia:
„… (2) În componenţa Consiliului Superior al Magistraturii intră judecători şi profesori de drept titulari, precum şi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General care sînt membri de drept.
(3) Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se aleg de către Parlament din rîndul profesorilor de drept titulari, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la propunerea a cel puţin 20 de deputaţi în Parlament, ţinînd cont şi de opinia reprezentanţilor opoziţiei parlamentare. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii din rîndul profesorilor de drept titulari nu pot fi aleşi pentru 2 mandate consecutive.
(4) Şase membri din rîndul judecătorilor, inclusiv 2 membri supleanţi, sînt aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, aceştia reprezentînd toate nivelurile instanţelor judecătoreşti….”.
După cum se poate observa, din componenţa Consiliului Superior al Magistraturii face parte Ministrul Justiţiei, care în opinia corectă a prof. român I. Deleanu este „om politic, membru al Guvernului şi obedient unui partid politic – fiind astfel indezirabil ca membru al Consiliului” [8, p. 30].
Pe marginea acestui moment, jud. C. Danileţ precizează că: „astfel este subliniată politizarea componenţei Consiliului Superior al Magistraturii: menţinerea în continuare a Ministrului Justiţiei în acest consiliu, […] rămîne o imixtiune clară a puterii executive […] în sfera justiţiei” [5, p. 365].
În arealul ştiinţific autohton în acest sens, de asemenea, se subliniază că „este necesar să înţelegem că Ministrul Justiţiei este, în primul rînd, membru al Guvernului; respectiv, iniţial, interesele sunt promovate în scop politic şi, evident, în interesul Guvernului şi abia apoi în interesul Consiliului Superior al Magistraturii” [14, p. 191].
Aceste momente, în opinia noastră [17, p. 225], justifică suficient necesitatea excluderii personajului în cauză din componenţa Consiliului Superior al Magistraturii.
Pe de altă parte, merită atenţie şi implicaţia Parlamentului în constituirea Consiliului Superior al Magistraturii – alegerea a trei membri. La acest capitol, C. Danileţ, susţine necesitatea depolitizării numirilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, avînd în vedere în cazul dat că legislativul nu poate decît să ia act de voinţa democratică a corpului de magistraţi şi să intervină doar pentru încălcări de procedură [5, p. 365].
Drept argument domnia sa invocă Carta europeană a statutului magistraţilor [19], care prevede în mod expres că acest organism trebuie să fie independent de puterea legislativă şi de cea executivă (pct. 1.3), iar în expunerea de motive stipulează: „Carta indică faptul că judecătorii membri ai instanţei independente (la noi, Consiliul Superior al Magistraturii – e.n.) sunt aleşi de către egalii lor. Ea a considerat că independenţa care trebuie sa fie legată de instanţa respectivă exclude alegerea sau desemnarea judecătorilor membri de către o autoritate politică aparţinînd puterii executive sau puterii legislative” (pct. 1.3 alin. 6).
În concluzie, în baza celor expuse, putem deduce următoarea idee: pentru ca Consiliul Superior al Magistraturii să devină în realitate un garant al independenţei puterii judecătoreşti este absolut necesar a exclude orice implicare a celorlalte ramuri ale puterii în formarea sau activitatea acestei instituţii, în caz contrar, sunt compromise din start rolul şi menirea sa în cadrul sistemului autorităţii judecătoreşti, în special, de a garanta autonomia puterii judecătoreşti.
Bibliografia
1. Arseni Al. Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat. Vol. II. Chişinău: CEP USM, 2014.
2. Arseni Al. Legitimitatea puterii de stat – principiu edificator al statului de drept şi democratic contemporan: argumentare ştiinţifică şi confirmare practică. Monografie. Chişinău: CEP USM, 2015.
3. Constituţia Republicii Moldova, din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1 din 12.08.1994.
4. Constituţia Republicii Moldova. Comentariu. Chişinău: Arc, 2012.
5. Danileţ C. Independenţa şi imparţialitatea justiţiei din perspectivă europeană. În: Anuarul Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca — Series Humanistica — II. Cluj-Napoca, 2004.
6. Danileț C., Koetz Axel G., Graur I. Analiza funcțională a Consiliului Superior al Magistraturii. EuropeAid/131846/C/SER/MD. Chișinău, Moldova. Octombrie 2014.
7. Day O’Conner S. L’importance de l’indépendance judiciaire, Allocution devant le Forum judiciaire arabe Manama, Bahreim, le 15 septembre 2003. [resurs electronic]: http://usinfo.state.gov/jurnals/ itdhr/0304/ijdf/ oconnorf.htm. (accesat la: 26.01.2017).
8. Deleanu I. Revizuirea Constituţiei. În: Dreptul, 2003, nr. 12.
9. Goriuc S. Puterea judecătorească în sistemul separaţiei puterii în stat. În: Mecanisme naţionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului, Materialele mesei rotunde cu participare internaţională din 11 decembrie 2013. Chişinău: Academia de Administrare Publică, 2014.
10. Hotărîrea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova pentru controlul constituţionalităţii art.11 alin.(3) şi (4) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului”, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.19 alin.(4) din Legea nr.947-XIII din 19 iulie 1996 „Cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii” în redacţia Legii nr.373-XV din 19 iulie 2001 „Cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative”, nr.9 din 27.05.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.123-125/11 din 20.06.2003.
11. Hotărîrea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art.22 alin.(1) lit.b) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 „Cu privire la statutul judecătorului” în redacţia Legii nr.247-XVI din 21 iulie 2006 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, nr. 28 din 14.12.2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 254-256 din 24.12.2010.
12. Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, nr. 947 din 19.07.1996. Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.08.2003, nr. 186-188 (cu modificări şi completări pînă în 31.08.2012).
13. Legea privind organizarea judecătorească, nr. 514 din 06.07.1995. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 19.10.1995, nr. 58 (cu modificări şi completări pînă în 31.08.2012).
14. Negru A. Consolidarea justiţiei în statul contemporan democratic (aspecte teoretico-practice). Teză de doctor habilitat în drept. Specialitatea: 12.00.01 – Teoria generală a dreptului; Istoria statului şi dreptului; Istoria doctrinelor politice şi de drept. Chişinău, 2013.
15. Popovici T. Independenţa şi imparţialitatea judecătorului. În: Manualul judecătorului pentru cauze penale. / M. Poalelungi, I. Dolea, T. Vîzdoagă [et al.]; coord. ed.: M. Poalelungi [et al.]. Ed. I. Chişinău: S. n., 2013 (Î.S. F.E.-P. «Tipografia Centrală»).
16. Railean P. Esenţa şi importanţa activităţii jurisdicţionale în asigurarea legalităţii în statul de drept. Teză de doctor în drept. Specialitatea: 552.01 – Drept public (Drept constituţional). Chişinău, 2014.
17. Railean P. Mecanismul jurisdicţional de asigurare a legalităţii în statul de drept. Chişinău: S.n., 2015 (Tipografia Centrală).
18. Rădulescu A. Independenţa şi imparţialitatea judecătorului ca standarde profesionale în procesul civil. [resurs electronic]: http://www.alexandrinaradulescu-csm.ro/docs/lucrare-independenta-impartialitate.pdf. (acce-sat la: 26.01.2017)
19. Европейская хартия о статусе судей и пояснительный меморандум, Страсбург, 8-10 июля 1998 года. [электронный ресурс]: http://www.legislationline.org/download/action/download/id/1967/file/ 5ceaad7ca16c811d4e1cb496ccb0.pdf. (accesat la: 25.01.2017).
20. Чиркин В.Е. Конституционное право зарубежных стран. Учебник. 3-е издание. Москва: Юристь, 2003.