Costachi Gheorghe — doctor habilitat în drept, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
În studiul de faţă ne propunem drept scop să analizăm esenţa echilibrului dintre stabilitatea şi dinamica Constituţiei ca garanţie a regimului constituţionalităţii şi să identificăm unele exigenţe de natură să asigure menţinerea acestuia în condiţiile în care Constituţia Republicii Moldova va fi supusă revizuirii.
Le but de cet article scientifique est d’analyser l’essence de l’équilibre entre la stabilité et dynamique de la Constitution comme une garantie de régime constitutionnel et d’identifier certaines exigences pour assurer son maintien si la Constitution de la République de Moldova sera révisée.
В данном исследовании предлогается краткий анализ сущности баланса между стабильностью и динамичностью Конституции в качестве гарантии конституционного режима. В результате выявленны некоторые важные условия необходимые для его поддержания в случае пересмотра Конституции.
Introducere. Problema Constituţiei, a rolului şi valorii acesteia într-un stat de drept este una destul de frecvent abordată în literatura de specialitate. În ultimul timp, însă tot mai mult în arealul nostru ştiinţific se accentuează necesitatea revizuirii Constituţiei Republicii Moldova în vederea consolidării anumitor instituţii juridico-constituţionale. Evident, în prezent, o asemenea necesitate este justificată, mai ales că nu putem rămîne la nesfîrşit în proces de tranziţie. Fiind un act elaborat şi adoptat în vîltoarea unor mari transformări sociale (care şi-au pus amprenta şi pe conţinutul Legii Fundamentale), este de la sine înţeles că perioada ce s-a scurs, cu toate reformele sale, a fost o ocazie destul de bună pentru evaluarea şi aprecierea calităţii şi eficienţei textului constituţional. Sub acest aspect, considerăm că necesitatea şi oportunitatea consolidării actuale a instituţiilor democratice ale statului implică inevitabil şi necesitatea consolidării rolului Constituţiei ca pilon fundamental al statului de drept şi factor determinant al regimului constituţionalităţii.
Actualitatea studiului. În pofida conştientizării necesităţii revizuirii Constituţiei Republicii Moldova şi a voinţei manifestate în acest sens de către politicieni, totuşi în viziunea noastră mai trebuie conştientizat şi luat în calcul un moment, la fel de important: Constituţia trebuie revizuită doar cu condiţia respectării echilibrului dintre stabilitatea şi dinamica ei întru garantarea stabilităţii regimului constituţionalităţii.
Scopul studiului. Ţinînd cont de cele menţionate, în studiul de faţă ne propunem drept scop să precizăm esenţa echilibrului dintre stabilitatea şi dinamica Constituţiei ca garanţie importantă a regimului constituţionalităţii şi, implicit, să identificăm unele exigenţe de natură să asigure menţinerea acestuia în condiţiile în care Constituţia Republicii Moldova va fi supusă revizuirii.
Discuţii şi rezultatele obţinute.
Echilibrul dintre stabilitatea şi dinamica Constituţiei. În majoritatea sistemelor constituţionale din lume Constituţia s-a impus ca Lege Fundamentală ce stă la baza organizării şi funcţionarii statului. Adoptarea ei este considerată a fi un eveniment deosebit de important, pentru că, pe de o parte, în Constituţie sunt reglementate şi consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi statale, iar pe de altă parte, aceasta excede juridicului, fiind o realitate politico-statală.
Valoarea deosebită a Constituţiei derivă în mare parte din funcţiile pe care le îndeplineşte aceasta, una din cele mai importante fiind considerată funcţia de stabilizare, esenţa căreia rezidă în faptul că Legea Supremă este rezultatul consensului diferitor forţe politice, fiind astfel un factor stabilizator pentru dezvoltarea relaţiilor sociale [9, p. 80]. Prin reglementarea structurii şi sistemului puterii de stat, a competenţei organelor de stat, a principiilor şi formelor activităţii acestora, Constituţia are un rol de stabilizare a statului ca instituţie politică, conturează cîmpul de funcţionare a acestuia şi posibilitatea de a influenţa procesele sociale [2, p. 159].
În acelaşi timp, Constituţiei îi revine şi un rol important în asigurarea stabilităţii sistemului de drept, continuităţii acestuia indiferent de transformările politice sau de altă natură din societate. În mare parte, această funcţie derivă din caracterul stabil al Constituţiei marcat de procedura complexă de adoptare, modificare şi abrogare a acesteia. Anume datorită exigenţelor stabilite pentru modificarea textului constituţional, se asigură continuitatea stabilă a ordinii impuse de normele constituţionale.
Aşadar, stabilitatea Constituţiei este baza stabilităţii sistemului de drept al statului, al regimului constituţional, ce garantează neadmiterea modificării acestora în funcţie de diferite considerente politice de conjunctură [8, p. 34-35].
În perioada contemporană, funcţia examinată este considerată a fi deosebit de importantă, deoarece ea are un rol fundamental pentru desfăşurarea stabilă a reformelor iniţiate, pentru asigurarea vectorului democratic de dezvoltare a societăţii şi a statului, pentru rezistenţa şi consolidarea regimului constituţional.
Prin textul său, Constituţiile reflectă atît sau preponderent necesităţi ale prezentului, adică specifice momentului adoptării, cît şi puterea de previziune a constituantului, care trebuie să ţină cont de posibila evoluţie a relaţiilor sociale, de necesitatea unei anumite direcţionări a vieţii politice. Dar oricîtă putere de previziune ar avea cei ce contribuie la elaborarea proiectului, precum şi cei ce decid conţinutul normativ al Constituţiei, aceasta poate la un moment dat să nu mai corespundă exigenţelor societăţii. Fie că apar probleme noi care necesită soluţii noi, fie că vechile probleme necesită noi soluţii, oricum se ajunge la completarea Constituţiei cu noi articole. Uneori însă, nu este vorba de adaptarea Constituţiei la noile exigenţe şi nici de găsirea unor noi soluţii juridice pentru vechile probleme, ci pur şi simplu de ameliorarea textului, de perfecţionarea reglementărilor privind organizarea autorităţilor publice, garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, racordarea unor norme la nevoile sociale ce nu au fost just apreciate etc. Totodată, revizuirea poate fi impusă de aderarea statului la anumite pacte internaţionale sau de încheierea unor noi tratate şi convenţii.
Prin urmare, în virtutea faptului că realităţile obiective, activitatea politică şi cea socială sunt în permanentă schimbare şi evoluţie, realitatea juridică este nevoită să ţină pasul cu transformările ce intervin în diferite domenii. Nu fac excepţie în acest sens nici prevederile constituţionale, cu atît mai mult că ele sunt expresia, pe plan normativ, a unor realităţi sociale aflate în dinamică. Sub acest aspect este evident că stabilitatea normelor constituţionale nu poate fi impusă în mod artificial, întrucît un asemenea demers ar deveni o frînă în calea evoluţiei raporturilor sociale pe care aceste norme tocmai le exprimă [6, p. 289].
În acelaşi timp, considerăm că au perfectă dreptate unii autori cînd susţin că stabilitatea necesară unei Legi Fundamentale trebuie să fie corelată cu posibilitatea acesteia de a se adapta noilor realităţi politice şi sociale şi de a-şi corecta imperfecţiunile ivite pe parcursul aplicării în timp. Numai îmbinarea armonioasă a durabilităţii normelor constituţionale cu capacitatea lor de a se adapta noilor evoluţii în plan politic poate da unei Constituţii o viabilitate în timp [3, p. 84].
În contextul dat, vom sublinia că la sfîrşitul sec. al XX-lea profesorul rus A.A. Belkin susţinea că sarcina principală a procedurii de modificare a Constituţiei constă în păstrarea Constituţiei în vigoare ca pe o anumită valoare, aşa cum a fost pentru cei care au elaborat-o. Constatînd răspîndirea largă a „indestructibilităţii Constituţiei” ca principiu al constituţionalismului, domnia sa îl consideră ca fiind un principiu de protecţie a Constituţiei, recunoscînd totodată că construcţia „indestructibilităţii absolute” a Constituţiei nu este justificată nici logic, nici istoric [7, p. 9-11].
În aceeaşi ordine de idei, Iu.L. Şulijenko [10, p. 9] notează că dacă în textul Constituţiei nu vor fi reflectate transformările substanţiale produse în viaţa statului şi a societăţii, atunci de facto ea capătă caracterul unui document istoric care nu reflectă realitatea practică.
Astfel, echilibrul dintre stabilitatea Constituţiei şi dinamica inevitabilă a acesteia este asigurat de procedura complexă de adoptare, modificare şi abrogare a acesteia [11, p. 6].
În doctrină, valoarea juridică a interdicţiilor de a revizui Constituţia, a limitelor revizuirii, a fost adesea contestată, spunîndu-se că autorii Legii Fundamentale nu pot impune voinţa lor generaţiilor următoare, care trebuie să rămînă libere să modifice cum vor textul constituţional. Alţi cercetători au respins însă o asemenea argumentare, susţinînd că, dimpotrivă, constituantul trebuie să facă o deosebire între cele cîteva momente pe care le consideră esenţiale – şi care nu pot fi puse în discuţie fără o lovitură de forţă, şi cele mult mai numeroase, care pot fi oricînd modificate [5, p. 78].
În urma acestei dispute doctrinare, s-a ajuns la admiterea ideii unor limite ale revizuirii, păstrîndu-se în continuare controverse asupra conţinutului, a întinderii şi a formelor revizuirii.
Ceea ce trebuie precizat în acest context, în legătură cu întinderea revizuirii, este aceea că putem vorbi de o revizuire totală cînd se modifică întreaga Constituţie şi, deci, se modifică, se schimbă instituţii şi principii fundamentale, moment ce echivalează mai curînd cu o abrogare a Legii Fundamentale şi respectiv, o revizuire parţială cînd sînt modificate doar cîteva articole (dispoziţii). Esenţială este conformitatea revizuirii cu procedura prevăzută în Constituţie [11, p. 6].
Procedura de revizuire a Constituţiei este strict legată de caracterul flexibil sau rigid al Legii Fundamentale. În cazul în care modificarea Constituţiei se realizează după aceeaşi procedură după care se modifică legea (ordinară sau organică), suntem în prezenţa unei Constituţii suple sau flexibile. În schimb, dacă revizuirea Constituţiei se face după alte reguli decît cele obişnuite, ne aflăm în faţa unei Constituţii rigide. Prin caracterul rigid al Constituţiei (diverse modalităţi de realizare a rigidităţii), se urmăreşte asigurarea supremaţiei Legii Fundamentale în cadrul sistemului ierarhizat al actelor normative.
În general, prin stabilirea unor condiţii obligatorii pentru adoptarea, modificarea şi abrogarea Constituţiei sunt stabilite garanţii ale menţinerii formei de organizare a statului, evitîndu-se posibilitatea modificării arbitrare şi premature a textului Legii Fundamentale şi încălcarea acesteia. Important e de a ţine cont de faptul că revizuirea Constituţiei nu trebuie să fie nici prea uşoară şi nici excesiv (extrem) de dificilă. În primul caz, ar putea surveni pericolul despotismului parlamentar sau al guvernului, iar în al doilea – reforma necesară fie se amînă pe un timp nedeterminat, fie este declanşată şi desfăşurată ilegal sau prin violenţă [11, p. 6].
Exigenţele revizuirii Constituţiei Republicii Moldova. Înainte de a aborda subiectul ce ţine de revizuirea Constituţiei Republicii Moldova considerăm necesar a determina caracterul acesteia, adică dacă este o Constituţie flexibilă sau rigidă. După cum suţine dl profesor I. Guceac, răspunsul la această întrebare îl regăsim în art. 141-143 din Constituţie [1]. După cum e şi firesc, aceste dispoziţii constituţionale nu dau un răspuns expres, lăsînd ca cel interesat să decidă în funcţie de convingerile şi cunoştinţele sale. Însă, evaluînd intervenţiile în textul Legii Fundamentale care s-au soldat cu modificarea acesteia, ea pare a fi mai mult o Constituţie flexibilă decît una rigidă [3, p. 15].
Prin urmare, domnia sa se expune asupra necesităţii conferirii unei rigidităţi pronunţate Constituţiei Republicii Moldova în vigoare, venind cu următoarele argumente:
— din punct de vedere juridic, rigidititatea unei Constituţii marchează superioritatea acesteia faţă de toate actele normative;
— din punct de vedere politic, rigidititatea unei Constituţii asigură protecţia indivizilor, continuitatea reformelor sociale şi integrarea valorilor promovate de societatea statului respectiv;
— rigiditatea exclude practica unor modificări „epidemice” a Constituţiei şi menţinerea stabilităţii sistemului de drept naţional;
— rigiditatea Constituţiei este o caracteristică a constituţionalismului şi, în acelaşi timp, un avantaj pentru statul de drept.
În scopul realizării acestor obiective, dl profesor propune completarea Legii Fundamentale a Republicii Moldova (eventual art. 143) cu următoarea dispoziţie: „orice iniţiativă de revizuire a Constituţiei să fie supusă examinării în două legislaturi consecutive astfel încît numai ce-a de-a a doua legislatură, în cadrul primei sesiuni, devenind constituantă” [3, p. 16].
În ceea ce ne priveşte considerăm că ar mai fi nevoie şi de alte condiţii şi exigenţe pentru sporirea rigidităţii Constituţiei Republicii Moldova. Una dintre acestea ar fi implicarea obligatorie a societăţii civile şi a cetăţenilor în procesul de elaborare, dezbatere a proiectului de lege cu privire la modificarea Constituţiei şi adoptarea acesteia [11, p. 7].
Prin esenţă, un asemenea proiect este unul ambiţios, ce nu poate fi elaborat teoretic şi realizat practic peste noapte. Este nevoie de o dezbatere profundă, la care să participe nu numai oamenii politici şi partidele politice, ci şi specialişti în teorie politică şi constituţională, opinia publică şi mass-media. Mai mult ca atît, participarea cetăţenilor la dezbaterile pe marginea modificărilor constituţionale şi la degajarea soluţiilor care să se bucure de cel mai larg sprijin popular reprezintă o etapă democratică necesară şi obligatorie.
În acest sens, ar fi binevenită crearea unui Forum Constituţional ca structură de dialog instituţionalizat al societăţii civile referitor la revizuirea Constituţiei – o instituţie inspirată de practicile europene de consultare a cetăţenilor în legătură cu deciziile politice fundamentale.
Referindu-ne nemijlocit la propunerea de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova, considerăm că o eventuală modificare a acesteia este practic de neevitat, mai ales luînd în consideraţie conjunctura social-politică în care a fost adoptată şi transformările ce s-au produs după data adoptării. In principiu, nu este doar o viziune proprie.
Dacă e să invocăm cercetările ştiinţifice realizate în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, nemijlocit Secţia Drept Naţional, atunci vom constata că practic în majoritatea lucrărilor realizate în drept constituţional, se conţin referinţe la necesitatea modificării unor sau altor dispoziţii constituţionale.
Paradoxal, însă propunerile date în majoritatea lor nu s-au făcut auzite nici pe culoarele Parlamentului, chiar dacă sunt de o valoare incontestabilă pentru consolidarea unor importante instituţii democratice din societatea noastră. În schimb, o rezonanţă deosebită a căpătat propunerea de modificare a Constituţiei parvenită de la principalele forţe politice în legătură cu imposibilitatea alegerii şefului statului (anii 2011-2012), urmate de acţiuni concrete (cum a fost referendumul).
Pe cale de consecinţă, evenimentele derulate pe arena politică din ţară, reflectate zilnic de sursele mass-media, crează impresia că clasa politică guvernantă percepe revizuirea Constituţiei ca o necesitate, dar nu atît pentru beneficiul societăţii, cît pentru îmbunătăţirea tacticii şi strategiei în lupta pentru putere. Desigur, este regretabil că interesele societăţii şi ale cetăţeanului au fost substituite cu interesele de partid orientate spre obţinerea puterii, dar şi mai regretabil e că valorile şi principiile democratice pe care şi le-au asumat forţele politice spre realizare şi consolidare s-au dovedit a fi doar un paravan în spatele căruia înfloreşte iresponsabilitatea morală, politică şi juridică a acestora.
In viziunea noastră, astăzi principala întrebare nu constă în a modifica Constituţia sau nu? Considerăm că întrebarea e cum să o modificăm în aşa fel încît să determinăm o optimizare a textului constituţional în beneficiul nu doar al forţelor politice aflate la putere, dar şi a societăţii şi cetăţeanului. Mai mult ca atît, o parte a întrebării e cum să implicăm mai bine societatea civilă şi nemijlocit cetăţeanul în dialogul politic al procesului de dezbatere a variantelor de revizuire a Constituţiei. În fine, dar nu mai puţin important, este cum să contribuim la atingerea consensului politic între forţele politice guvernante; cum să sporim responsabilitatea politică şi morală a reprezentanţilor poporului şi să-i întoarcem cu faţa spre interesele şi nevoile societăţii şi a cetăţeanului; cum să asigurăm eficienţa practică a normelor constituţionale întru beneficiul comunităţii.
Concluzii. În încercarea de a propune o soluţie pentru problemele expuse vom sublinia că toţi suntem la un început de drum, politicieni, cetăţeni, analişti sau comentatori, şi că avem cu toţii nevoie să învăţăm împreună ceea ce alţii au învăţat deja de cîteva decenii sau chiar secole: să ne ascultăm reciproc, să cedăm unde e cazul, să ne contrazicem respectîndu-ne şi, mai ales, să reflectăm mai profund asupra opiniilor celorlalţi.
Prin urmare, considerăm că doar împreună şi doar respectîndu-ne vom reuşi să elaborăm şi să implementăm cu succes un proiect bun de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova în beneficiul întregii societăţi şi a fiecărui cetăţean în parte.
Bibliografie
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994. În: Monitorul Oficial, nr. 1 din 12.08.1994.
2. Costachi Gh., Hlipcă P. Organizarea şi funcţionarea puterii în statul de drept. Ediţia a II-a revăzută şi completată. Chişinău, 2011.
3. Guceac I. Revizuirea Constituţiei – prezent şi viitor. În: Reintegrarea Moldovei. Soluţii şi modele. Chişinău: TISH, 2005 (F.E.-P. „Tipografia Centrală”).
4. Muraru I., Tănăsescu S. Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia a IX-a revăzută şi completată. Bucureşti: Editura Lumina Lex, 2001.
5. Pactet P. Textes de droit constitutionnel. Paris, 1990.
6. Varga A. Constituţionalitatea procesului legislativ. Bucureşti: Editura Hamangiu, 2007.
7. Белкин А.А. Конституционная охрана: три направления российской идеологии и практики. СПб.: ТОО «ТК «Петрополис», 1995.
8. Тодыка Ю.Н. Конституционные основы формирования правовой культуры. Харьков: «Райдер», 2001.
9. Тодыка Ю.Н. Конституция Украины: проблемы теории и практики. Харьков: «Факт», 2000.
10. Шульженко Ю.Л. О понятии «правовая охрана Конституции». Государство и право, 2002, Nr. 7.
11. Costachi Gh., Iacub I. Reflecţii asupra necesităţii şi exigenţelor revizuirii Constituţiei Republicii Moldova. În: Legea şi Viaţa, 2014, nr. 2, p. 4-7.