Costachi Gheorghe — doctor habilitat în drept, profesor universitar, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Cercetări Juridice şi Politice
al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Articolul cuprinde o serie de reflecţii prin care se argumentază valoarea deosebită a democraţiei ca o condiţie indispensabilă afirmării societăţii civile şi a cetăţeanului în statul de drept. Autorul confirmă ideea că o democraţie autentică depinde de sprijinul cetăţenilor. Participarea acestora la viaţa politică şi cooperarea lor cu instituţiile politice constituie un factor determinant pentru buna funcţionare a instituţiilor democratice în statul de drept. Respectiv, societatea civilă marchează spiritul democratic de organizare a corpului social.
Article contient des réflexions importantes qui soutient la valeur particulière de la démocratie comme une condition nécessaire pour l’affirmation de la société civile et des citoyens dans l’Etat de droit. L’auteur confirme l’idée que une vraie démocratie repose sur le soutien des citoyens. Leur participation à la vie politique et leur coopération avec les institutions politiques est un facteur déterminant pour le fonctionnement des institutions démocratiques en vertu de la loi. En conséquence, la société civile marque l’esprit démocratique de l’organisation de l’organisme social.
Статья содержит ряд теоретических суждений, посредством которых аргументируется особая ценность демократии в качестве необходимого условия утверждения гражданского общества и граждан в правовом государстве. Автор подчеркивает мысль о том, что подлинная демократия зависит от общественной поддержки. Участие граждан в политической жизни и их сотрудничество с политическими институтами является ключевым фактором для функционирования демократических институтов в правовом государстве. Следовательно, именно гражданское общество призвана выражать демократический дух организации современного общества и государства.
În prezent, practic unanim este recunoscut faptul că statul de drept şi societatea civilă sunt de neconceput în afara democraţiei, aceasta fiind o condiţie inerentă formării, consolidării şi manifestării practice a acestora [19, p. 33].
Termenul „democraţie” a generat controverse mai ales în ţările post-totalitare, în primul rînd, din cauza problemelor create de procesul de tranziţie care a împiedicat şi întîrziat, în multe locuri, materializarea promisiunilor democraţiei, dar şi din cauza asocierii şi confuziei dintre cele două schimbări majore care au venit simultan: democraţia politică şi economia de piaţă. De asemenea, începuturile economiei de piaţă în multe din ţările foste comuniste au fost marcate de abuzuri, corupţie, lipsă de transparenţă, momente ce au favorizat procese de îmbogăţire rapidă pentru cei din cercurile puterii, au condus la creşterea sărăciei şi accentuarea inegalităţilor [7, p. 15].
Anume din aceste considerente, este necesară atît o clarificare a noţiunii date, cît şi o explicare a particularităţilor acesteia, o concretizare a căilor şi mijloacelor de transpunere şi realizare practică.
Astfel, democraţia se prezintă a fi un fenomen destul de complex şi multilateral, fapt ce determină o definire şi interpretare diferită. Dicţionarul enciclopedic juridic oferă următoarea explicaţie a noţiunii „democraţie” (în limba grecească demokratia – suveranitatea poporului, de la demos – popor şi kratos – putere): formă a puterii publice, a statului, bazată pe recunoaşterea poporului în calitate de unică sursă a puterii [17, p 82]. Cel mai frecvent, democraţia desemnează „puterea poporului” sau „suveranitatea”. În acelaşi timp, fraza celebră a lui Abraham Lincoln a rămas ca una din cele mai simple şi relevante definiţii: „democraţia este guvernarea poporului de către popor şi pentru popor”.
În general, prin democraţie se înţelege: ordinea politică şi modul de funcţionare a sistemului politic în care se realizează dreptul poporului de a se guverna pe sine însuşi [4, p. 8]; un regim politic, în cadrul căruia este recunoscută şi realizată în practică suveranitatea poporului, libertatea şi egalitatea cetăţenilor consfinţită în legi; un sistem de autoadministrare cu implicarea cetăţenilor în adoptarea deciziilor de interes general [10, p. 74].
În viaţa cotidiană, democraţia reprezintă un sistem de instituţii şi relaţii, prin care membrii societăţii acţionează fie direct, ca autoritate elaboratoare a deciziilor cu caracter obligatoriu, fie prin intermediul unor reprezentanţi, care elaborează aceste decizii în numele celor care i-au ales. Prin urmare, democraţia se poate manifesta fie ca o democraţie directă, fie semi-directă [5, p. 122-124].
Democraţia directă, presupune un sistem de guvernare în care deciziile de interes public sunt luate direct de populaţie. Prin esenţă, democraţia directă este mai mult un model teoretic, decît o practică reală, dat fiind faptul că nu poate fi asigurată participarea reală a întregului popor la adoptarea deciziilor şi la conducerea societăţii. Instituirea unor organe reprezentative în acest sens este oricum necesară (chiar şi în cazul Atenei Antice atestăm existenţa Adunării Populare ca organ cu funcţii importante de conducere, care nu poate fi confundat cu poporul în totalitatea sa).
Societăţilor moderne le este caracteristică democraţia reprezentativă, prin care se înţelege un asemenea regim politic în care poporul îşi manifestă voinţa prin intermediul unor reprezentanţi ai săi [3, p. 32]. În condiţiile unei asemenea democraţii, poporul este recunoscut drept sursă a puterii, aceasta fiind exercitată printr-un sistem de organe, inclusiv elective, cărora poporul le deleghează dreptul de a realiza conducerea societăţii. În mod special, puterea supremă în stat este exercitată prin intermediul unui parlament ales pentru o anumită perioadă de timp.
Respectiv, nucleul democraţiei reprezentative îl formează principiul suveranităţii poporului, ceea ce înseamnă că guvernarea poate fi legitimată doar prin voinţa celor guvernaţi. Din aceste considerente, componentul vital al acestei democraţii îl constituie alegerile, prin intermediul cărora cetăţenii au posibilitatea de a participa la desemnarea reprezentanţilor în structurile puterii.
Democraţia reprezentativă se bazează pe existenţa liderilor şi organizaţiilor care au rolul de a reprezenta interesele societăţii în sistemul politic. Gama diversă de interese este reprezentată în procesul de luare a deciziilor, iar rezultatul procesului de negociere la care participă reprezentanţii acestor interese reprezintă interesul public [7, p. 16].
În acest sens, e deosebit de important ca într-un stat bazat pe drept, democraţia reprezentativă să conlucreze cu democraţia directă, deoarece numai pe această cale se va asigura un sistem optim de guvernare [3, p. 27; 4, p. 26]. Astfel, e necesară dezvoltarea şi consolidarea unei democraţii participative, care presupune implicarea directă şi activă a cetăţenilor în procesul decizional al autorităţilor publice, la nivel central şi local (în special, prin: dezbateri publice, audieri în faţa comisiilor parlamentare, consultarea cetăţenilor pe plan local, controlul activităţii serviciilor publice etc.) [2, p. 3].
Aşadar, statul de drept poate fi doar democratic, în care suveranitatea poporului este reală şi nu formală. Aceasta înseamnă că principul suveranităţii poporului nu este doar înserat în Constituţie sau în alte legi, dar se transpune consecvent în viaţă prin asigurarea participării de facto a membrilor societăţii la activitatea statului.
În calitatea sa de formă a statului, democraţia se deosebeşte de alte forme ale acestuia (despotism, autocraţie, totalitarism) printr-o serie de particularităţi fundamentale, dintre care: recunoaşterea oficială a principiului subordonării minorităţii majorităţii; egalitatea tuturor cetăţenilor, garantarea legală a drepturilor şi libertăţilor politice şi sociale; dreptul tuturor cetăţenilor de a participa la conducerea societăţii şi statului. Din aceste particularităţi derivă altele: eligibilitatea principalelor organe de stat şi a funcţionarilor publici, supunerea acestora controlului din partea electoratului şi răspunderea lor faţă de alegători, transparenţa în activitatea statului [15, p. 676-677].
Statul de drept reprezintă, deci, o formă a regimului democratic de conducere, de realizare a suveranităţii poporului, de organizare politică a cetăţenilor prin asigurarea supremaţiei legii, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în exercitarea puterii [9, p. 20].
Prin urmare, după cum susţine I. A. Ismailov [12, 40], în statul de drept, esenţa democraţiei trebuie căutată în drept, în putere şi în supremaţia legii. Principalele elemente ale acesteia sunt drepturile omului, mecanismul democratic de luare a deciziilor şi supremaţia dreptului, toate fiind în raport de intercondiţionare [13, p. 509].
În acelaşi timp, democraţia presupune existenţa unui mecanism complex ce ar permite societăţii de a reprima orice încercare a statului, a organelor de stat de a uzurpa puterea de stat. În condiţiile unei veritabile democraţii, membrii societăţii dispun de dreptul de a critica în mod public politica statului, acţiunile şi deciziile acestuia, de a se organiza în partide politice şi alte asociaţii obşteşti, de a dizolva organele de stat şi a demite funcţionarii publici care nu transpun integral şi consecvent interesele societăţii în practica socială.
Democraţia în viaţa reală se manifestă ca un fenomen complex şi multidimensional în diferite sfere ale vieţii sociale prin diferite căi şi mijloace. Ea nu poate fi redusă doar la sfera politică a vieţii sociale sau a statului, cum adesea se susţine în doctrină, ea se manifestă şi în sfera economică, socială, culturală, ştiinţifică şi ideologică [19, p. 35].
Astfel, ea nu poate să se manifeste doar în calitate de regim politic al statului, adică ca totalitate a metodelor de exercitare a puterii sau formă de organizare a statului. Respectiv [18, p. 6]:
- în raport cu subiectul puterii de stat – poporul – democraţia presupune expresia voinţei, intereselor şi tendinţelor acestuia.
- în raport cu subiecţii ce exercită nemijlocit puterea de stat – organele statului, partidele politice, democraţia se prezintă a fi principiul de organizare a acestora.
- în raport cu procesul de realizare a puterii de stat, democraţia se manifestă ca totalitate de metode şi mijloace de guvernare, adică ca regim politic.
- în raport cu obiectul puterii de stat – cetăţenii, păturile sociale, grupurile şi asociaţiile de cetăţeni, democraţia presupune un anumit statut al acestora, regim de viaţă, un cerc larg de drepturi consacrate la nivel constituţional şi o participare activă
la procesul decizional
Prin urmare, pluralismul politic şi ideologic, multipartidismul, recunoaşterea principiului separaţiei puterii în stat, metoda majoritară de luare a deciziilor, alegerile periodice, succesiunea în organele statului – reprezintă căi şi metode de manifestare a democraţiei [16, p. 289-290].
Referindu-ne la valoarea socială a democraţiei notăm că în orice stat şi societate ea îşi are valoarea sa. Aceasta este de necontestat mai ales în societăţile în care se menţin tradiţiile de participare a păturilor sociale la procesul de conducere a statului, unde ideile şi principiile democratice nu sunt doar recunoscute şi consfinţite, dar şi realizate în practică.
Astfel, valoarea socială a democraţiei poate fi văzută sub diferite aspecte [19, p. 36]:
- în condiţiile unor veritabile raporturi democratice desfăşurate în cadrul societăţii este garantată realizarea practică mai completă a drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului.
- extinzîndu-se la un număr impunător de relaţii şi instituţii sociale şi antrenînd în viaţa social-politică a statului diferite categorii sociale, democraţia contribuie la extinderea bazei sociale a sistemului politic al societăţii, la consolidarea rezistenţei sociale şi stabilizarea vieţii societăţii şi a statului în ansamblu.
- democraţia contribuie la perfecţionarea şi continuitatea sistemului politic şi dezvoltarea social-politică a societăţii.
- extinzîndu-se la toate sferele vieţii social-politice şi completînd cu un conţinut democratic activitatea principalelor instituţii de stat şi sociale, democraţia creează condiţii pentru dezvoltarea continuă a personalităţii, sporirea activismului social-politic al maselor, la identificarea şi mobilizarea potenţialului intelectual şi organizatoric al societăţii, la participarea activă a diferitor pături sociale la conducerea statului şi a societăţii.
- ordinea democratică de organizare a vieţii statului şi societăţii contribuie în mod direct la sporirea eficienţei sociale a întregului sistem social-politic, la acumularea şi însuşirea de către societate a valorilor materiale, culturale şi de altă natură, la consolidarea legalităţii şi constituţionalităţii.
- democraţia se prezintă a fi unicul mijloc posibil de manifestare a voinţei poporului şi de promovare a celor mai destoinici candidaţi în posturile cheie din aparatul de stat.
Desigur, rolul şi semnificaţia socială a democraţiei nu se reduce doar la momentele enunţate, fiind posibile şi alte căi şi forme de manifestare. Important este ca realizarea lor şi utilizarea întregului potenţial social al democraţiei să nu se reducă doar la recunoaşterea şi consfinţirea juridică a principiilor şi ideilor democratice, dar şi implementarea consecventă a acestora în practica vieţii sociale [16, p. 295-296].
Prin urmare, este evidentă necesitatea asigurării caracterului real al democraţiei. În acest sens, în studiile de specialitate sunt atestaţi următorii factori: obiectivi – determinaţi de condiţiile vieţii reale; subiectivi – ce depind de voinţa, dorinţa şi tendinţele subiective ale cetăţenilor şi funcţionarilor publici [11, p. 221-237].
Esenţa factorilor subiectivi chemaţi să asigure caracterul real al democraţiei, constă mai întîi de toate în asumarea de către demnitarii şi funcţionarii de stat a obligaţiilor morale şi juridice ca prin activitatea lor să transpună în viaţă, să păstreze şi să protejeze principiile, ideile şi tradiţiile democratice.
În calitate de factori obiectivi – garanţii ale democraţiei reale, în doctrină sunt studiate: factorii materiali, sociali, juridici, politici, ideologici etc. [8; 14].
În special, o atenţie deosebită merită garanţiile materiale, deoarece acestea, în sens larg, presupun: condiţiile economice ale societăţii şi a diferitor pături sociale, între care se stabilesc raporturi în baza principiilor democratice; nivelul de viaţă al populaţiei, care permite sau nu participarea la procesul de conducere al statului şi societăţii; posibilităţile economice şi financiare ale statului care asigură sau nu o funcţionare normală a instituţiilor politice democratice, realizarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor etc.
Posibilităţile materiale şi financiare constituie un atribut important al democraţiei reale nu numai pentru stat şi societate, dar şi pentru cetăţean în particular. Acestea permit o realizare deplină a dreptului la iniţiativă, a dreptului de a fi ales şi de a participa la administrarea societăţii, a dreptului la asigurarea medicală, la locuinţă, la odihnă etc.
De rînd cu factorii materiali, sunt deosebiţi de importanţi şi factorii juridici ce determină caracterul real al democraţiei. Aceştia presupun totalitatea mijloacelor şi condiţiilor juridice ce asigură realizarea principiilor, ideilor democratice, drepturilor şi libertăţilor omului formal declarate. Garanţiile juridice în acest sens, sunt destul de numeroase şi diverse, fiind consemnate atît în textele constituţionale, cît şi în actele legislative şi normative.
Dezvoltarea democraţiei, edificarea statului de drept necesită activităţi care să contribuie la prezenţa masivă a instituţiilor sociale în toate domeniile de activitate ale statului. Respectiv, dacă un stat se doreşte a fi democratic, atunci el trebuie să creeze mijloacele necesare care ar permite cetăţeanului să participe la gestionarea afacerilor publice şi la luarea deciziilor care îl privesc, iar acest lucru se poate realiza, în mare parte, prin încurajarea sectorului asociativ din cadrul statului [1, p. 82].
Aşadar, o democraţie autentică depinde de sprijinul cetăţenilor. Participarea acestora la viaţa politică şi cooperarea lor în cadrul instituţiilor politice este un factor determinant pentru buna funcţionare a instituţiilor democratice în statul de drept. Respectiv, societatea civilă marchează spiritul democratic de organizare a corpului social. Ea e starea supremă a democraţiei, or, societatea democratică doar civilă poate fi.
Generalizînd, ne expunem ferma convingere că edificarea statului de drept este imposibilă numai prin recunoaşterea şi proclamarea principiilor democratice de organizare a statului. Este strict necesar ca, mai întîi de toate, să conştientizăm esenţa acestui fenomen, să ne interiorizăm valorile acestuia şi să ne formăm o voinţă fermă în promovarea lui.
Bibliografice
1. Bantuş A. Rolul sectorului asociativ în dezvoltarea democraţiei. În: „Probleme ale edificării statului de drept în Republica Moldova”. vol. II. Chişinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2006.
2. Costachi Gh. Forme ale democraţiei şi eficienţa mecanismului de guvernare. În: Legea şi Viaţa, 2000, nr. 4.
3. Costachi Gh. Statul de drept şi democraţia în Republica Moldova. În: Probleme ale edificării statului de drept în Republica Moldova. vol. II. Chişinău: Î.S. F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2006.
4. Costachi Gh., Cuşmir V. Probleme ale statului de drept şi administrării democratice. Chişinău, 2001.
5. Costachi Gh., Hlipcă P. Organizarea şi funcţionarea puterii în statul de drept. Monografie. Chişinău: Institutul de Istorie, Stat şi Drept, 2010 (Tipografia Universităţii „Transilvania” din Braşov).
6. Guceac I. Curs elementar de drept constituţional. Chişinău: Reclama, 2001.
7. Raţă N. Advocacy şi influenţarea politicilor publice. Un ghid pentru organizaţiile neguvernamentale. Bucureşti: Editura Anima, 2007.
8. Боброва Н. А. Гарантии реализации государственно-правовых норм. Воронеж, 1994;
9. Бородак А. Основы государства и права РМ. Кишинэу: Штиинца, 1998.
10. Боршевский А. П. Обучение демократии: Учебно-методическое пособие. Chişinău: Pontos, 2008 (Topografia „Reclama” SA).
11. Воеводин Л. Д. Юридический статус личности в России: Учебное пособие. Москва: 1997.
12. Исмайлов И. А. Правовое государство: суждения и предложения. Санкт-Петербург: Издательство «Юридический центр Пресс», 2003.
13. Крецу Е. Формирование правового государства в условиях глобализации. „Aspecte juridice ale societăţii civile: realităţi şi perspective”, Materiale ale conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale (Chişinău, 26-27 februarie 2003). Chişinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2003.
14. Матузов Н. И. Личность. Право. Демократия. Саратов, 1992.
15. Никита С. Функционирование демократических институтов в правовом государстве. Определение демократии и правового государства. „Aspecte juridice ale societăţii civile: realităţi şi perspective”, Materiale ale conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale (Chişinău, 26-27 februarie 2003). Chişinău: F.E.-P. „Tipografia Centrală”, 2003.
16. Проблемы теории государства и права: Учебное пособие. Под ред. М.Н. Марченко. Москва: Юристь, 2001.
17. Юридический энциклопедический словарь. Под ред. А.Я. Сухарева. Москва: Юридическая энциклопедия, 1984.
18. Costachi Gh. Democraţia – condiţie inerentă formării societăţii civile şi edificării statului de drept. În: Legea şi Viaţa, 2010, nr. 9, p. 4-8.
19. Costachi Gh. Direcţii prioritare ale edificării statului de drept în Republica Moldova. Chişinău: Inst. de Istorie, Stat şi Drept al AŞM (Tipografia Centrală), 2009, 327 p.